Dinescu, despre Andreicuț: Nu s-a oferit să colaboreze cu Securitatea, ci a fost şantajat

Dinescu, despre Andreicuț: Nu s-a oferit să colaboreze cu Securitatea, ci a fost şantajat
Foto: evz.ro

Mircea Dinescu, membru în Colegiul CNSAS, a declarat vineri pentru ziarul Gândul că noul Mitropolit al Clujului, Andrei Andreicuț, a fost „un caz atipic”, de colaborare cu Securitatea, întrucât a fost şantajat şi nu s-a oferit să colaboreze, precum alţi preoţi.

„A câştigat în instanţă şi cred că a avut dreptate. (…) Din câte îmi amintesc, Andreicuţ a fost un caz atipic. Faţă de alţi preoţi, nu s-a oferit să colaboreze cu Securitatea, ci a fost şantajat. Din câte îmi amintesc, a fost o poveste cu un student pentru care intervenise. Securitatea l-a ameninţat cu închisoarea, iar Andreicuţ a semnat angajamentul de colaborare ca să scape”, a declarat Mircea Dinescu.

În 1983, mitropolitul Andrei Andreicuţ a fost acuzat că a mituit un profesor de la Seminarul Teologic din Bucureşti pentru a accepta un student.

Mircea Dinescu susţine că Andreicuţ nu a fost un turnător „activ”, ci un caz atipic, conjunctural.

„Nu a fost ceea ce se cheama un turnător. E un caz cum nu am mai întâlnit în rândul preoţimii care a colaborat cu Securitatea. Un caz atipic. Marea majoritate nu numai că semnau angajamente, dar încercau să facă o carieră în Securitate, pentru că aşa se puteau promova”, a afirmat Dinescu.

Andrei Andreicuţ, a fost ales, vineri, în funcţia de Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, rămasă vacantă după moartea IPS Bartolomeu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:30 - Papa Francisc a decis să renunțe la o parte dintre vechile ritualuri funerare. Cum își dorește să fie înmormântat suveranul pontif
23:27 - O fetiță a fost bătută de mama ei cu un prelungitor. Cine a raportat cazul
23:18 - Ciucă: Aţi văzut câtă disperare? Eu, care n-am fost în politică, am devenit inamicul numărul 1. Cei care mă atacă nu au decât, eu mă duc acăsică şi pun capul liniştit pe pernă
22:59 - Preparatele moderne și tradiționale la Târgul de Crăciun din Sibiu. Cât costă ciocolata Dubai
22:55 - Ciolacu: Mînzatu a fost validată ca vicepreşedinte al Comisiei Europene. Din păcate, unii din țară au uitat că la Bruxelles suntem toți români, că trebuie să tragem pentru România indiferent de ideologie
22:34 - O specie de prădător, fără dușmani naturali, face prăpăd în Delta Dunării. Localnicii sunt devastați de pierderile suferite
22:26 - Alarma dată de un bărbat din Ploiești duupă ce vecinii nu au răspuns la ușă. Ce au găsit polițiștii
22:25 - Drulă, despre vila pentru Iohannis: Are 1.200 mp. Cine locuiește în 1.200 mp?? Iar renovarea costă 9 milioane de euro, aproape cât tot bugetul RAAPPS pe un an (VIDEO)
22:06 - Ce spune Traian Băsescu despre amenințările nucleare ale Rusiei. „Ei sunt conștienți că vor primi o armă nucleară ca lovitură împotriva lor”
22:01 - Cătălin Drulă: „Toată lumea confirmă că acolo sus, aproape de turul 2, este Elena Lasconi. Oamenii chiar au devenit foarte interesați. Își dau seama că nu vor o finală Ciolacu-Simion” (VIDEO)