Din toamnă, românii vor plăti 50 de bani garanție pentru PET-uri

Din toamnă, românii vor plăti 50 de bani garanție pentru PET-uri

Toți românii vor plăti în plus o garanție, de 50 de bani, pentru fiecare recipient de băutură cumpărat, pe care ulterior îl vor putea returna în puncte special amenajate ca să-și recuperam banii.

Comercianții care nu se înscriu în program riscă amenzi între 20.000 și 40.000 de lei

Astfel, din această toamnă ar trebui ca în țară, aruncate aiurea, să fie mai puţine deșeuri, ape și plaje mai curate și mai puțină risipă. Asta, datorită Sistemului de Garanţie-Returnare al pet-urilor care ar urma să intre în vigoare din 30 noiembrie.

Românii vor avea la dispoziție puncte de colectare electronice în fiecare supermarket, iar ministrul Mediului consideră că oamenii se vor adapta rapid la noul sistem.

Mircea Fechet, ministrul Mediului: „Pentru prima dată în instorie ministerul investește 1,2 miliarde de euro în colectarea separată. Este vorba de acel sistem care intră în vigoare la 30 noiembrie.” – citează TVR.

În teorie, 80 de mii de comercianți ar trebui să se înscrie în program. În caz contrar, riscă amenzi 20.000 și 40.000 lei. Momentan, însă, mulţi dintre ei sunt puţin bulversaţi.

România e la coada clasamentului Uniunii Europene când vine vorba de reciclare selectivă, cu o rată a reciclării de doar 12%. Până în 2030 procentul trebuie să ajungă la 90%, potrivit legislației comunitare. În caz contrar, ţara noastră riscă amenzi uriaşe.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`