Din parte vătămată în inculpat! Cântărețul înjunghiat în parcarea unui mall ar putea ajunge după gratii
Răsturnare de situație în cazul tentativei de omor asupra unui cântreț, în 16 iulie, în parcarea unui mall din Arad.
Artistul Ioan Dinescu ar putea ajunge chiar el după gratii, după ce a fost acuzat de deținere și consum de droguri.
Agresorul Daniel Vesa a fost reținut după ce l-a înjunghiat pe Dinescu. Acesta din urmă a ajuns la spital, unde i-au efectuat mai multe analize. Astfel, medicii au constatat că Dinescu consumase droguri, scrie aradon.
Cei doi aveau „probleme” nerezolvate încă de acum doi ani când Dinescu l-a jignit pe Vesa.
În rechizitoriu judecătorilor se arată că „atât inculpatul Daniel Vesa, cât și persoana vătămată Ioan Dinescu, au mai comis până la această dată fapte prevăzute și pedepsite de legea penală și chiar dacă nu sunt recidiviști în sensul legii, în comunitate sunt cunoscuți ca persoane violente, implicate des în scandaluri finalizate de obicei la organele de urmărire penală sau instanțe”.