Procurorii DIICOT au audiat, joi, mai multe persoane, între care Corneliu Ladin, pe care le acuză că au falsificat documente prin care au determinat o bancă să le facă plăți în numele unui offshore. Gruparea ar fi încasat ilegal 16 milioane de euro, susțin surse citate de G4Media.
Anchetatorii suspectează că gruparea spăla bani pentru mafia rusă prin intermediul firmei Arena Events, au mai spus aceleași surse. Aceasta este firma lui Corneliu Ladin, care furniza echipamente pentru marile festivaluri de muzică din România.
Raisa Ladin, o rudă a lui Corneliu Ladin, a reprezentat un offshore din Belize în perioada 2015 – 2017, condus la acea vreme de un rus rezident în SUA. Ea nu mai are nicio legătură cu offshore-ul dar, în 2021, a falsificat documente și a pretins că-l reprezintă în continuare. A determinat astfel OTP Bank să-i facă plăți. De altfel, la auderi au ajuns și reprezentanți ai băncii.
Offshore-ul respectiv a avut conturile puse sub sechestru până în august anul trecut, în cadrul unei anchete a Parchetului General care a fost închisă de procurori în decembrie.
Raisa Ladin și ceilalți membri ai grupului au scos banii din bancă după ce sechestrul a fost ridicat parțial de procurori. Asta deși nu mai aveau nicio legătură cu compania offshore, susțin sursele G4Media.
DIICOT a transmis că joi au fost efectuate 28 percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Tulcea, Cluj, Giurgiu și Ialomița, într-un dosar de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, spălarea banilor, abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și șantaj.
Grupul infracțional organizat, spune DIICOT, „a indus în eroare unitatea bancară din România și a determinat factorii de decizie ai acesteia să aprobe în lunile noiembrie și decembrie 2021 plăți în valoare totală de 70.156.151,72 lei, din conturile clientului băncii în conturile membrilor grupului infracțional organizat sau în alte conturi controlate de aceștia”.
Sumele obțiute astfel au fost transmise către mai multe conturi bancare, banii fiind apoi retrași pentru „cumpărarea unor imobile sau autoturisme de lux, plata creditelor/creditarea companiilor unde membrii grupului sau apropiați ai acestora erau acționari, acordarea unor împrumuturi fictive unor persoane fizice de cetățenie română, moldoveană, ucraineană și rusă, precum și transferuri cu o valoare neobișnuit de mare în raport cu obiectul tranzacțiilor”.
După percheziții, 11 persone au fost duse la audieri.