DIICOT: Hoții tablourilor din Rotterdam voiau să ardă tablourile din cauza situaţiei generate

DIICOT: Hoții tablourilor din Rotterdam voiau să ardă tablourile din cauza situaţiei generate

Cei trei români care au furat șapte tablourile de la muzeul Kunsthal din Rotterdam voiau să le dea foc din cauza scandalului iscat, au spus reprezentanții DIICOT, vineri la Tribunalul Bucureşti.

În acest sens, procurorul DIICOT a arătat și o interceptare în acest sens, în care unul dintre autorii furtului spune: „Mai bine nu le mai luam. Ar trebui să le ardem”. De asemenea, inculpatul Radu Dogaru nu a putut justifica, în declaraţia sa, care erau obiectele despre care se discuta în acea convorbire, relatează Mediafax.

Procurorul a mai spus că Dogaru a adus două tablouri, de Henri Matisse, Paul Gaugain, la expertul Mariana Dragu.

Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru au fost arestaţi, marți, fiind suspectaţi că ar fi autorii jafului de la muzeul Kunsthal. Aceştia ar fi sustras, printre altele, opere de mare valoare, semnate de Picasso, Matisse, Monet şi Gauguin, prejudiciul ridicându-se la valoarea de 300 de milioane de euro.

Eugen Darie a declarat judecătorilor că a fost de două ori la muzeul de unde s-au sustras picturile, dar că a fost interesat de statuetele de bronz şi alte obiecte, afirmând că este nevinovat în ceea ce priveşte furtul operelor de artă.

La rândul său Alexandru Bitu, alt arestat în acest caz, a susţinut că este nevinovat şi că a fost implicat involuntar în „această chestie”. Acesta a admis în faţa judecătorilor că a purtat nişte discuţii telefonice în legătură cu nişte obiecte de artă, de valoare, dar când a fost întrebat de judecători despre ce obiecte era vorba, Bitu s-a blocat, spunând că nu ştie despre ce obiecte de artă discuta.

Al treilea arestat în cazul furturilor tablorilor, Radu Dogaru, (fost condamnat în Franţa pentru furtul unui autoturism) a susţinut, în faţa judecătorilor, că este nevinovat şi că el nu avea nevoie de vreo persoană care să intermedieze legături cu persoane din domeniul artei.

Un asistent al lui Cătălin Botezatu apare ca acuzat în dosarul celor şapte tablouri furate în octombrie 2012 de la muzeul Kunsthal din Rotterdam. Asistentul ar fi vrut să vândă două dintre tablouri în România, însă tranzacţia nu a mai avut loc şi asta pentru că expertul a văzut despre ce tablouri este vorba. Acum, asistentul designerului, împreună cu alţi doi români sunt în arest preventiv. (Detalii AICI)

Cătălin Botezatu neagă însă orice implicare a sa în cazul vânzării a două din cele şapte tablouri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`