Solicitare către DIICOT pentru verificarea afirmaţiilor lui Liviu Dragnea privind tentativa de asasinare
Mai multe organizaţii civice au semnat o solicitare către procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, prin care cer verificarea afirmaţiilor lui Liviu Dragnea privind presupusa tentativa de asasinat care l-ar fi avut drept ţintă în aprilie 2017.
ONG-urile arată în documentul semnat că dacă afirmaţiile acestuia nu sunt „o fabricaţie politicianistă de prost gust”, este un atac terorist la adresa României, iar procurorii pot deschide in rem un dosar de tentativa de omor fără să fie necesară plângerea prealabilă a părţii vătămate.
„Este un fapt de notorietate că organizațiie și grupurile civice pe care le reprezentăm nu îl simpatizeazi pe domnul Liviu Nicolae Dragnea. Dimpotrivă, încă din ianuarie 2017 ne opunem cu consecvență politicilor în materie de legislație penală și de legislație a justiției pe care le promovează domnia sa și cu ceilalți membri ai coalișiei majoritare din Parlamentul României. Îl suspectăm de numeroase acte de corupție și, de asemenea, de a fi direct responsabil, ca instigator, pentru represiunea brutală a adunării de protest de la București din 10 august 2018, mai cunoscută ca ,,protestul diasporei”. Dar aici nu discutăm de domnul Liviu Nicolae Dragnea, ci de o potentială amenințare și chiar de o presupusă tentativă de atentat la adresa Presedintelui Camerei Deputaților, deci de un atac terorist la adresa României”, se arată în sesizarea semnată de România Vie, Acțiunea Civică Galați, Aradul Civic, Corupția Ucide, Ştafeta Steagului Uniunii Europene, Rezistența și Vedem Just, conform hotnews.ro.
Semnatarii mai cer procurorii să verifice dacă Liviu Dragnea şi iubita sa, Irina Tănăse, nu se fac vinovaţi de nedenunţarea unor infracţiuni contra securităţii naţionale.
Liviu Dragnea a lansat marţi seară teoria că patru străini ar fi venit în România cu intenţia de a îl asasina. A doua zi acesta a precizat că aşa zisa tentativă s-a consumat prin faptul că aceştia i-au făcut un semn care semnifică moartea şi s-au uitat urât şi insistent la el într-un restaurant, pentru ca apoi să încerce să îl blocheze cu maşina pe o străduţă îngustă. (Detalii AICI)