Doi traficanți de droguri au fost reținuți de DIICOT, vineri, într-un dosar în care perchezițiile anchetatorilor au scos la iveală peste 8,5 kilograme de canabis și circa 300.000 de lei.
Inculpații reținuți sunt cercetați pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată.
„Din materialul probator administrat în cauză a reieșit faptul că, în perioada octombrie 2023 – aprilie 2024, aceștia au deținut și comercializat, în mod repetat, cantități de canabis mai multor consumatori din București și județul Călărași, unul dintre inculpați fiind furnizorul de drog de risc al celui de al doilea”, afirmă DIICOT, vineri, într-un comunicat de presă.
Procurorii spun că la percheziții au fost găsite peste 8,5 kilograme de canabis și o sumă de circa 300.000 de lei.
„În urma perchezițiilor domiciliare efectuate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, au fost identificate și ridicate cantitatea de peste 8, 5 kilograme canabis, destinată comercializării, suma de aproximativ 300.000 lei, cântare electronice și grindere, precum și alte mijloace de probă. Totodată, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra a trei autoturisme”, a precizat DIICOT.
„De asemenea, pe parcursul cercetărilor efectuate în cauză, cu sprijinul polițiștilor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, au fost indisponibilizate și alte cantități de canabis. Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile”, se mai arată în comunicat.