DIICOT: 4 inculpați, reținuți pentru 24 de ore pentru multiple infracțiuni. Liderul grupării, fost angajat al MAI. Gruparea cerea bani de la diverse victime, în schimbul unor informații compromițătoare

Publicat: 16 08. 2020, 15:45
Foto: Inquam Photos - Alexandru Busca

Vineri, 14 august, după o acțiune de flagrant, 4 inculpați au fost reținuți de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, pe o perioadă de 24 de ore.

Aceștia sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, violarea sediului profesional, acces ilegal la un sistem informatic, transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic, fals informatic și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Mai exact, în perioada decembrie 2019 – august 2020, un grup infracțional organizat, format din 6 persoane, a acționat pe raza județului Cluj.

Duminică, inculpații vor fi prezentați Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Liderul grupării infracționale, fost angajat al MAI

Grupul era condus de unul dintre inculpații capturați, fost lucrător în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care a desfășurat activități de identificare a unor oameni de afaceri pe care i-a supravegheat, cerându-le, sub diferite pretexte, trimiterea unor sume importante de bani, se arată într-un comunicat DIICOT.

Având în vedere experiența profesională dobândită în anii în care a fost angajat în cadrul structurilor operative ale M.A.I., liderul grupului îi instruia periodic pe membrii grupării, arătându-le măsuri de contracarare a unor eventuale acțiuni derulate de organele de urmărire penală.

Victimele grupului infracțional, șantajate cu publicarea unor informații compromițătoare

„Liderul grupării identifica potențiali oameni de afaceri șantajabili, iar ulterior coordona membrii grupării să monteze pe autovehiculele persoanelor vătămate dispozitive de urmărire de tip baliză/dispozitive GPS, unele dintre acestea având și funcția de microfon prin care se poate realiza ascultarea și înregistrarea discuțiilor purtate de către victime, să pătrundă fără drept în spații private și să monteze dispozitive de interceptare și înregistrare a discuțiilor purtate în mediul ambiental, să realizeze activități de acces ilegal la sisteme informatice precum și să efectueze verificări în bazele de date ale MAI”, mai precizează sursa citată.

Toate, cu scopul de o obține date și informații compromițătoare, în baza cărora să poată percepe ulterior sume de bani de la persoanele vătămate.

Spre exemplu, într-un caz, grupul a amenințat cu o armă de foc victima vizată și, sub pretextul că ar fi polițiști pe linia antidrog, i-au solicitat acesteia suma de 200.000 Euro, pentru a mușamaliza un dosar fictiv ce ar fi fost deschis împotriva acesteia.

„La aceeași dată, după o serie de percheziții domiciliare, procurorii DIICOT au găsit înscrisuri, medii de stocare și suporți optici conținând date cu caracter clasificat, sumele de 26.805 euro, 36.165 USD, 26 de telefoane mobile, 19 stick-uri de memorie, 3 tablete, 4 dispozitive tip microfon de interceptare a discuțiilor în mediul ambiental, 1 baliză GPS, 2 camere video disimulate în borsete, 1 pistol de 9 mm deținut legal, 83 de cartușe și un autoturism de teren”, se mai precizează în comunicatul DIICOT.