DIICOT a destituit o rețea de trafic de droguri întinsă în mai multe județe din România. 10 persoane au fost arestate pentru că ar fi comercializat substanțe interzise, după perchezițiile domiciliare care au avut loc în judeţul Iaşi, Neamţ, Galaţi şi Timiş.
„La data de 24.11.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu polițiști din cadrul B.C.C.O. Iași au pus în aplicare 18 mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Iași, Neamț, Galați și Țimiș, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Mai mulți inculpați de pe raza orașului Târgu Frumos, județul Iași au comercializat droguri de mare risc, droguri de risc și substanțe cu efecte psihoactive consumatorilor de astfel de substanțe de pe raza jud. Iași. S-a dispus reținerea a 12 inculpați și, la data de 25.11.2022, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus arestarea preventivă a 10 inculpați și măsura arestului la domiciliu față de doi inculpaț”, se arată în comunicatul de presă postat pe diicot.ro.