Diaspora se întoarce acasă. Afacerea cu care a dat lovitura un român după 20 de ani de muncă în Italia
Românii se întorc acasă din dispora. De când România a intrat în UE este pentru prima dată, numărul românilor care s-au întors în România l-a depășit pe cel care au plecat.
Afacerea românului care a trăit în Italia
Un român, plecat din 2004 în Italia, s-a întors înapoi în România, în comuna Tudora, județul Botoșani, unde a dat lovitura cu o afacere, conform observatornews.
El s-a mutat împreună cu familia, înapoi în România, în 2021, când au deschis un bar și o sală de evenimente.
Românii se întorc din diaspora
Datele INS arată că numărul celor care se întorc în țară este mai mare decât cei care au plecat, pentru prima dată de când România a aderat la UE.
Specialiștii spun că motivul este bazat pe creșterea salariilor. Venitul mediu net pe economie a crescut de la puțin peste 3.000 de lei, în 2019, la peste 5.000 de lei, în 2024. Mai mult, prețurile în România sunt mai mici decât cele din diaspora.
„Spre exemplu, în România nivelul mediu al preţurilor este un pic peste jumătate faţă de media europeană. Faţă de Germania, de exemplu, 1.000 de euro cât e salariul mediu net în România e echivalentul în termeni de putere de cumpărare a circa 2.000 de euro din Germania. Ori un salariu de 2.000 de euro, chiar şi pentru ţările vestice, nu e chiar un salariu foarte des întâlnit”, spune Ionuţ Dumitru, analist economic.
În 2022, în România s-au mutat peste 90.000 de oameni, printre care români, moldoveni și ucraineni.