Diagnostic CRUNT: În Vaslui, ÎN FIECARE ZI este depistată cel puțin o persoană cu afecțiuni PSIHICE, mai ales din cauza ALCOOLULUI
Statistici îngrijorătoare în Vaslui. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, în fiecare zi este depistată cel puțin o persoană cu afecțiuni psihice în acest județ, cea mai mare pondere având-o psihozele alcoolice.
“În primul trimestru al anului 2018, au intrat în evidenţele noastre un număr de 141 de cazuri noi de bolnavi cu diverse afecţiuni psihice. Ponderea cea mai mare a cazurilor se înregistrează în mediul rural, unde au fost depistate 95 de persoane. În prezent, în judeţul Vaslui sunt în evidenţă 11.377 de bolnavi cu afecţiuni psihice. Din totalul pacienţilor, 6.681 sunt din mediul rural’, a spus purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui, Mihaela Topliceanu, potrivit Hotnews.
Monitorizarea bolnavilor cu afecțiuni psihice este dificilă, spun autoritățile, mai ales pentru că aceștia nu își respectă tratamentul și nu se rpezintă la medic.