Dezvăluirile șocante ale româncei acuzată de răpire internațională a propriului copil: Fiul acesteia, închis pe întuneric și ars cu țigara de tatăl său
Mai multe detalii despre coșmarul prin care românca Ana Maria Nedelcu și fiul acesteia au trecut alături de soțul abuziv al acesteia, Anthony, au ieșit la iveală, potrivit libertatea.ro.
Ana Maria a mărturisit că băiatul acesteia a fost închis pe întuneric și ars cu țigara.
"Vrea să mă sărute tot timpul. E periculos. Vrea sa mă pupe pe obraz şi pe gură. Şi mă loveşte tot timpul. Aici m-a lovit. M-a rănit, m-a izbit, nu îmi place. Sunt speriat. Nu îl iubesc. E un om rău. Pentru că mă va răni. Hai să plecăm pentru totdeauna! Hai să mergem acasă", sunt cuvintele pe care românca le-a auzit din partea fiului ei.
De altfel, într-o conversație între copil și tatăl său, băiatul i-a reproșat bărbatului că e violent, că țipă și că îl rănește atât pe el, cât și pe mama lui.