Dezvăluiri de peste Ocean: SUA și-au schimbat discursul despre statul de drept din România, în urma derapajelor din ultimul an

Publicat: 14 10. 2015, 11:35

Statele Unite ale Americii şi-au schimbat discursul despre justitia din România, iar oficialii americani s-au arătat nemulțumiți de derapajele procurorilor. Afirmația îi aparţine lui Chris Terheș, președintele Coaliției Românilor din America, care a analizat discursul noului amsador al SUA la București, Hens Klemm. Acesta din urma le-a cerut liderilor din România să ia poziție atât în apărarea procurorilor care luptă împotriva corupției, cât și să fie vocali în apărarea independenței justiției.

 “Am fost primul care am spus încă din martie a acestui an că SUA și-au schimbat discursul în privința justiției din România. Mesajul principal nu mai este axat pe anticorupție ci pe stat de drept și independența instituțiilor judiciare. Grav este că referirea la „independența justiției” arată că aceasta nu este independentă în prezent.

Stat de drept înseamna mai mult decât lupta anticorupție. Stat de drept înseamnă instituții puternice de luptă cu corupția și care investighează orice suspect, respectându-i însă drepturile garantate constituțional și urmând procedurile de rigoare (în engleză asta poartă numele „due process”). Stat de drept înseamnă ca inclusiv cel acuzat de corupție, când este adus în fața judecătorului trebuie să aibă parte de un proces echitabil, iar pentru asta ai nevoie de judecători independenți. Stat de drept înseamnă să ai legi clare, făcute în favoarea oamenilor. Stat de drept înseamnă ca instituțiile statului să respecte, să protejeze și să garanteze drepturile fundamentale ale omului.

SUA şi-au nuantat discursul în urma derapajelor din ultimul an, care erau evidente pentru cine înțelege cât de cât principiile democratice și noțiunea de stat de drept. Recentul discurs al Ambasadorului american Hans Klemm este elocvent în acest sens”, a scris Chris Terheş pe Facebook.

Terheş oferă şi câteva paragrafe din discursul ambasadorului SUA la București care arată o schimbare de discurs a statelor unite pozitia vizavi de justitia din Romania.

 “Rămân o serie de lucruri nefinalizate în România. Pentru ca securitatea, dar democrația și prosperitatea să se instaleze pe termen lung trebuie ca guvernul și parlamentul să continue reformele, concentrându-se pe dezvoltarea sustenabilă şi implementarea bunei guvernări”, a spus Klemm în discursul său.

Ambasadorul SUA la Bucureşti a făcut şi un apel către liderii din ţara noastră să ia poziție atât în apărarea procurorilor care luptă împotriva corupției, cât și să fie vocali în apărarea independenței justiției, conform flux24. Mai exact, susține Terheş în comentariul său, ambasadorul Klem ar fi vrut să spună că acești lideri nu au fost vocali până acum, iar de acum încolo trebuie să adopte o asemenea atitutine.

#DIRECT_ONE_4p1tgy#