Dezastru în 32 de localități din 9 județe în urma furtunilor: Trenuri blocate, acoperișuri luate de vânt și gospodării inundate

Dezastru în 32 de localități din 9 județe în urma furtunilor: Trenuri blocate, acoperișuri luate de vânt și gospodării inundate
sursă foto: Facebook

Fenomenele meteo au produs, luni, pagube în 32 localități din nouă județe, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Acestea s-au aflat sub avertizare Cod roșu de vijelie puternică, cu rafale de peste 90 km/h, averse torențiale și grindină de medii și mari dimensiuni.

Ploile torențiale și vijeliile au provocat pagube majore

Potrivit informaţiilor comunicate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, pentru gestionarea cu eficienţă a fenomenelor prognozate au fost activate grupele operative în 21 judeţe (Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş şi Vâlcea).

„În intervalul 07.00-21.00, fenomenele hidrometeorologice au produs efecte în 32 localități din 9 județe (Botoşani, Buzău, Caraş-Severin, Iaşi, Maramureş, Prahova, Sălaj, Suceava şi Timiş), zone în care colegii noștri au intervenit pentru evacuarea apei din 1 casă, 2 beciuri, 3 curți, 2 străzi, precum și pentru îndepărtarea unor elemente de construcție de la acoperișurile a 2 imobile, 39 copaci și 5 stâlpi căzuți, fiind avariate 2 case, 2 blocuri de locuințe și 8 autovehicule”, potrivit unui comunicat de presă.

Conform pompierilor, circulația rutieră a fost temporar blocată din cauza unui copac căzut pe carosabil pe drumul național DN 68 A în județul Timiș, iar intervenția promptă autorităților a contribuit la remedierea situației și reluarea traficului pe tronsonul de drum afectat.

De asemenea, din cauza condițiilor nefavorabile, traficul feroviar a fost temporar blocat pe o linie secundară, între localitățile Lugoj și Boldur, în județul Timiș, din cauza unui copac căzut pe linia de contact.

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, s-au înregistrat avarii în 2 localități din județul Harghita, însă la acest moment situația este remediată.

Tren blocat din cauza copacilor căzuți

Trenul de călători care circulă pe ruta Sibiu – Timișoara a rămas blocat pe șine, între localitățile Margina și Holdea, din cauza copacilor căzuți pe calea ferată. Angajații de la regionala căi ferate acționează pentru degajarea arborilor. Nu sunt raportate persoane care să necesite asistență medicală”, se menționează în finalul comunicatului.

Mai multe acoperişuri au fost luate de vânt şi au căzut pe carosabil sau pe trotuare în urma unei vijelii care s-a produs luni după-amiază în municipiul Deva, alţi copaci prăbuşindu-se la pământ din cauza vântului puternic în localităţile Brad, Bătrâna şi Câmpuri Surduc, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

Un acoperiş a fost luat de vântul puternic de pe un bloc de locuinţe şi a căzut peste o staţie de carburanţi din Deva.
Pompierii militari intervin în localităţile afectate de vijelie şi degajează resturile de acoperişuri sau copacii căzuţi la pământ.

Judeţul Hunedoara s-a aflat luni după-amiază, până la ora 20,00, sub avertizare meteo de Cod Roşu, fiind prognozate vijelii puternice cu rafale de 90 km/h, grindină, frecvente descărcări electrice, local averse torenţiale peste 35 l/mp.

Copaci căzuți pe mașini în Pitești. Un brad a avariat o conductă de gaze
Un brad rupt a avariat o conductă de gaze, iar mai mulți copaci au căzut pe autoturisme în municipiul Pitești, anunță ISU Argeș.
De asemenea, cinci copaci sau crengi au căzut pe autoturisme.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:11 - Aproape 80 de oameni au murit, după ce feribotul pe care se aflau s-a scufundat. Vasul cu o capacitate de 80 de persoane transporta 278
23:53 - Joe Biden spune că, în locul Israelului, ar evita să atace câmpurile petroliere din Iran: „M-aș gândi la alte alternative”
23:42 - Alimentul care, consumat în exces, afectează imunitatea și accelerează procesul de îmbătrânire. Specialiștii trag un semnal de alarmă
23:31 - Rusia urmează să îi scoată pe talibani de pe lista organizațiilor teroriste. Serghei Lavrov cere Occidentului să ridice restricțiile care îi vizează pe aceștia
23:09 - Autoutilitară cuprinsă de flăcări în municipiul Suceava. De la ce ar fi pornit incendiul
23:06 - Incident la un liceu din Arad. O profesoară a rămas inconștientă minute bune, după ce o bucată de tencuială i-a căzut în cap
22:44 - Oana Florea: PNL, un partener cu care s-a putut negocia punctual orice măsură și a existat comunicare până când Iohannis a început să își bage coada în coaliție. Viitorul lui job e mai important decât stabilitatea țării (VIDEO)
22:18 - Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu soldații care luptă în regiunea Kursk a Rusiei. Președintele Ucrainei, în vizită în Sumî, regiune din zona de graniță (FOTO, VIDEO)
22:15 - Scandal monstru la Spitalul Colentina, din Capitală. Ce ar fi pățit un pacient internat acolo
21:58 - Cristina Prună (USR): Cred că asta îl vulnerabilizează pe Mircea Geoană! Trebuie să fie mai clar și să lămurească lucrurile acestea (VIDEO)