Tom Thornton, un englez, s-a așteptat la o aventură pe cinste atunci când și-a propus să experimenteze un drum București – Viena cu trenul de noapte operat de CFR.
Inițial, după primele minute petrecute în tren, englezul s-a arătat destul de mulțumit, fiind cucerit de compartimentul de dormit și mai ales de baia și dușul propriu, care au venit la pachet.
Însă, curând, Tom avea să cunoască dezamăgirea. Bărbatul nu a putut face duș pe întreg parcursul călătoriei și asta pentru că, evident, apa nu a curs în niciun moment.
Cum dușul nu a funcționat, Tom s-a îndreptat către vagonul restaurant, unde a comandat o sticlă de vin. Însă, și aici a avut parte de o nouă surpriză neplăcută. Vinul era extrem de cald.
Englezul a decis să-și amâne puțin ora de culcare și să aștepte controlul de la graniță cu Ungaria. Trenul a avut o întârziere considerabilă, așa că la graniță s-a ajuns cu mult după ora stabilită. Controalele au durat foarte mult, așa că Tom a mai prins doar trei ore de somn.
Apoi trenul în care se urcase în București și care trebuia să ajungă la Viena s-a oprit în Budapesta și toți călătorii au fost obligați să coboare și să aștepte până când vor fi preluați de alt tren care mergea în direcția dorită, potrivit CanCan.
Deși, inițial, achiziționase un bilet pentru clasa I, biletul pe care l-a primit pentru noul tren a fost de clasa a II-a, prețul fiind, desigur, diferit. În cele din urmă, după toate peripețiile, englezul a ajuns în Viena, iar despre călătoria cu trenul a avut o singură concluzie: „Nu recomand în viața mea”.