DETOXIFIEREA după PAȘTE, o NECESITATE pentru fiecare dintre noi! Alimentele minune care te ajută sa-ți reintri în formă
Paștele înseamnă, pentru cei mai mulți dintre români, mâncăruri grele și multă leneveală. Carne de miel, cozonac, pască și câte și mai câte bunătățuri își pun amprenta pe cântar, dar și în starea resimțită câteva zile bune după sărbători.
Pentru a va ajută organismul să se recupereze după festinul de Paşti, dar şi pentru întreţinerea siluetei în prag de sezon estival, va puteţi începe ziua cu un pahar de apă în care aţi stors puţină zeamă de lămâie, scrie CSID. Veţi resimţi imediat efectul sau tonic, de energizare, dar şi de stimulare a sistemului digestiv. Apoi luaţi un mic dejun slab în calorii, care să conţină iaurt cu cereale integrale, ori o salată de legume şi un ou fiert.
Ne obligatoriu să deveniţi vegetarian o perioada că să urmaţi o cură de detoxifiere, dar e indicat să includeţi la mesele de peste zi cât mai multe fructe şi legume colorate, bogate în fibre şi antioxidanţi precum ceapă, morcovi, ridichi, castraveţi, astfel încât să înlocuiţi alimentele care „stresează” ficatul, că de exemplu carnea roşie sau paştele făinoase şi să va păstraţi totuşi energia.
De asemenea, pentru stimularea metabolismului, n-ar strica să renunţaţi la cafea, alcool şi ceai negru în favoarea a 2 litri de apă pe zi ori a câtorva căni de ceai verde, alb sau alt sortiment care va place: rooibos, mentă, salvie, tei, echinacea, urzică, trifoi roşu, urzică. Puteţi opta în egală măsură şi pentru sucurile proaspete de sfeclă, morcovi şi mere.