Deținut evadat! Autoritățile din Constanța sunt în alertă / UPDATE: Bărbatul a fost prins pe un câmp, în apropiere de A2. Pentru imobilizarea acestuia, poliţiştii au tras un foc de foc de avertisment

Publicat: 19 06. 2024, 15:57
Actualizat: 19 06. 2024, 19:37
Sursa Foto: Hepta.ro

UPDATE: Deținutul care a evadat, miercuri, a fost găsit pe câmp, în zona autostrăzii A2, la km 202. Acesta se află acum în custodia polițiștilor. Deoarece individul nu s-a supus somațiilor verbale ale autorităților, pentru imobilizarea acestuia, polițiștii au efectuat un foc de avertisment în plan vertical, conform site-ului Replica Online.

Știrea inițială

Un deținut a evadat, miercuri, în jurul orei 12.30, din punctul de lucru, iar autoritățile din județul Constanța sunt în alertă și s-au organizat filtre pentru prinderea lui.

Infracțiunile pentru care este închis

Cataramă Ilie Cosmis ar fi un recidivist de 26 de ani, din Piatra-Neamț, închis pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere și influențarea declarațiilor. În 2019, a furat mașina persoane la care locuia și i-a dat foc, apoi l-a amenințat pe proprietar că va da foc casei și animalelor dacă nu își retrage plângerea, informează Știripesurse.

„Au fost luate măsurile specifice pentru depistarea persoanei, potrivit competențelor instituției noastre, acționându-se în sistem integrat împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu”, informează IPJ Constanța.

Deținutul are înălțimea de 1,66, statură atletică, ochi căprui, față ovală, ten deschis,păr negru, sprâncene arcuate. În momentul evadării pruta tricou negru, șapcă neagră, blugi ¾ și adidași verzi. Autoritățile roagă cetățenii să sune la 112 în cazul în care îl văd.