DETALII șoc: Cum a ajuns DNA să ancheteze un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe. 1.392.964,77 lei lipsiți de "binecuvântările" necesare

Publicat: 26 02. 2017, 23:12

Mulți mireni și-au făcut cruce când la Direcția Națională Anticorupție (DNA) s-a prezentat un Arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Este vorba de ÎPS Teodosie Tomitanul, arhirpiscopul Tomisului (pe numele de mirean Petrescu Teodosie) care este acuzat de procurorii anticorupție de săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Știripesurse.ro prezintă extrase din Rechizitoriul întocmit de procurorii DNA și care se află acum pe masa judecătorilor:

În perioada 2010 – 2016, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul PETRESCU TEODOSIE, în calitate de Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, a folosit și, după caz, a prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), în legătură cu cererile de acordare a subvențiilor SAPS pentru o suprafață de aproximativ 350 de ha de teren agricol situat în zona Nazarcea, jud. Constanța.

Respectivele declarații false au fost folositesau după caz, prezentatecătre inculpatul PETRESCU TEODOSIE – anii 2013, 2014 -, respectiv de către inculpații BECA STERE, mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului – anul 2010 -, MALAXA BOGDAN-PETRIȘOR,director al persoanei juridice Așezământului Monahal „Sf. Ap. Andrei”, mandatară a Arhiepiscopiei Tomisului – anul 2011 -,NADOLEANU GHEORGHE, mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului – anul 2012- , COJOCARU CIPRIAN-IOAN, mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului – anul 2015 – , ȘTEFAN AURELIAN, mandatar al persoanei juridice Cooperativa Agricolă Constanța-Tomis și al Arhiepiscopiei Tomisului, în care s-au asociat cu cote egale de 20 % Arhiepiscopia Tomisului, SC Integra Wood SBS, Petrean Alexandru, Brăescu Emil Cosmin, Ștefan Aurelian – anul 2016, toți aceștia din urmă fiind interpuși ai inculpatului PETRESCU TEODOSIE.

Inculpații au declarat în mod nereal la APIA că utilizează/exploatează și că se angajează să respecte normele GAEC (GAEC 10, ulterior GAEC 7 – evitarea instalării vegetației nedorite) pe anumite suprafețe agricole situate în localitatea Lumina sau după caz, oraș Ovidiu, având categoriile de folosință “vii pe rod cu struguri pentru vin/masă”, ”vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condițiile în care în mod cert, începând cu anul 2010, pe o parte dintre suprafețele solicitate la plată, butucii de viță vie nu mai rodeau, se uscaseră sau dispăruseră, iar parcelele erau abandonate, neîntreținute și deci neexploatate, contrar cerințelor de eligibilitate. De asemenea,pe respectivele parcele, atât la data cererilor, cât și la data primirii fondurilor,se instalase vegetație nedorită, contrar normelor privind bunele condiții agricole și de mediu (GAEC) – de asemenea condiție de eligibilitate, condiție pe care inculpații nu au avut intenția să o respecte niciodată (în intervalul cuprins între momentul solicitării și cel al acordării subvențiilor).

Faptele descrise au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafață unică (SAPS), totalizând 1.392.964,77 lei,după cum urmează:

în campania 2010 – 142.988,37 lei,

în campania 2011 – 184.610,21 lei,

în campania 2012 – 239.732,26 lei,

în campania 2013 – 262.267,07 lei,

în campania 2014 – 281.733,52 lei,

în campania 2015 – 281.633,28 lei,

în campania 2016 plățile sunt estimate la suma de326.065, 20 leiînsă nu au fost încă autorizate (această faptă a rămas în faza tentativei), datorită intervenției organelor de anchetă.

CITIȚI RAPORTUL INTEGRAL AICI!