Detalii INCREDIBILE din dosarul Alinei Bica. Specialiștii DNA, acuzați că au pus presiune pe expert
Scandal în dosarul Alinei Bica, după ce un specialist al DNA a făcut presiuni pentru modificarea anumitor informații.
Astfel, un expert s-a deplasat pe teren în ancheta penală în care fosta șefă de la DIICOT este implicată, iar alături de acesta a mers și analistul DNA care a început să facă presiuni pentru ca datele să fie altele, potrivit Antena 3.
În urma acestui incident, s-a decis ca niciun specialist DNA să nu mai ia parte la această expertiză.
Mulți și-au pus întrebarea de ce este nevoie de aceste experize în teren în condițiile în care expertizele se fac pe baza raportului DNA.
Răspunsul nu a întârziat să apară, astfel, aceste expertize au avut loc pentru că rapoartele specialiștilor sunt contrazise în instanță.