Detalii din propunerea de arestare preventivă a primarului din Slatina: Ministrul Darius Vâlcov primea mita în pungi de plastic și se întâlnea cu suspecții în cimitir
Detalii de-a dreptul uluitoare despre cazul ministrului Darius Vâlcov apar în propunerea de arestare preventivă pe care procurorii DNA au formulat-o pe numele primarului municipiului Slatina care a fost reținut, informează B1 TV.
În documentul procurorilor, apărut pe surse, se arată că au existat situații în care ministrul Darius Vâlcov, la acea dată primar al Slatinei, ar fi primit în pungi de plastic sume uriașe de bani, chiar și un milion de lei. În referatul cu propunere de arestare preventivă se vorbește și despre întâlniri prin cimitir.
Pe de altă parte, sunt anumite indicii care conduc la ideea că suspecții s-au pus de acord să aibă aceeași poziție oficială în cazul unei anchete penale.
În acest document se arată cum funcționa această grupare din care făcea parte Vâlcov, la acea dată primar al municipiului Slatina.
Acesta acționa împreună cu niște persoane de încredere care cunoșteau care sunt intențiile lui Vâlcov, că acesta s-a înțeles cu un om de afaceri pentru ca actualul ministru să își trafice influența pe lângă membrii unei comisii de licitații astfel încât afaceristul să primească constant anumite contracte.
Vâlcov primea comisioane care inițial trebuiau plătite în incinta unei firme, dar, pentru că afaceristul care îi datora bani nu și-a mai putut onora plățile pentru actualul ministru, au apărut unii intermediari care au ascuns mita pentru Vâlcov prin contracte fictive, susțin anchetatorii DNA.
Darius Vâlcov a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în timpul mandatului de primar al Slatinei. Ministru este acuzat că ar fi favorizat firma unui om de afaceri, în perioada 2009-2013, când era primar, intervenind în procedurile de licitație a unor contracte încheiate de Primăria Slatina, în urma cărora ar fi luat 2 milioane de euro.
În acest dosar, primarul municipiului Slatina, Prina Minel-Florin, a fost reținut cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de influență.