Descoperire șocantă într-un hotel din Pitești. O tânără din Ilfov a fost găsită fără viață
O femeie în vârstă de 35 de ani, din județul Ilfov, a fost găsită moartă într-o cameră de hotel din centrul orașului Pitești.
Ce a transmis IPJ Argeș
Un echipaj al ambulanţei a ajuns la faţa locului, însă medicii nu au mai putut decât să constate decesul, scrie Observatornews.
„În ziua de 5 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că în camera unei unități de cazare din municipiul Pitești a fost găsită o persoană decedată. La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești, constatând că persoana decedată este o femeie de 35 de ani, din județul Ilfov”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș.
În caz, trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeş, pentru efectuarea autopsiei.
Nu au fost descoperite urme de violență
„Din primele verificări, nu au fost descoperite urme de violență, iar pentru stabilirea cauzei decesului urmează să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale. Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei și luarea măsurilor legale care se impun”, au mai menționat poliţiştii argeşeni.
În urma tragediei, autoritățile au întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, în care cercetările se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
Tânăra de 35 de ani era din Ilfov şi lucra la o firmă din Piteşti.