DESCOPERIRE explozivă la Botoşani: Un proiectil a fost găsit în curtea unei case
Un proiectil antiaerian de calibrul 46 de milimetri a fost găsit, luni după-amiază, în curtea unui localnic din satul Tudora (Botoşani), a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Dorina Lupu.
Proprietarul casei a alertat autorităţile prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, la faţa locului deplasându-se un echipaj de pirotehnişti, potrivit Agerpres.
Potrivit Dorinei Lupu, proiectilul era periculos la acţiuni mecanice, el fiind ridicat de pirotehniştii ISU şi transportat în poligonul de la Copălău, urmând a fi distrus la o dată ulterioară.