Eveniment - 20 nov, 22:26
Cadavrul unui bărbat de 50 de ani, din Ucraina, a fost găsit luni dimineața în râul Tisa.
Potrivit IPJ Maramureș, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că în albia râului Tisa, la aproximativ 8 metri față de malul românesc, se află cadavrul unui bărbat, scrie stiripesurse.ro
Politiștii au stabilit după ce cadavrul a fost scos din râu de pompieri că este vorba de un bărbat de 50 de ani, din Ucraina.
Cadavrul a fost transportat la morga spitalului din Sighetu Marmației în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
Autoritățile continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.