Descoperire îngrozitoare în Maramureș. Poliția presupune că este o crimă
Poliția din Maramureș a inițiat o investigație în urma descoperirii mai multor fragmente osoase, pe un câmp din localitatea Rona de Sus. Bucățile de oase par a fi umane, iar împreună cu ele au fost găsite și mai multe obiecte de îmbrăcimnte.
Autoritățile au fost sesizate marți , în jurul orei 14:00, de către un localnic. Bărbatul a afirmat că a descoperit, într-o zonă izolată a localității Rona de Sus, câteva bucăți de îmbrăcăminte.
„În urma deplasării la fața locului, cu ocazia verificărilor efectuate în zonă, la o distanță de aproximativ 50 de metri față de obiectele de îmbrăcăminte, au fost identificate mai multe fragmente de schelet uman. S-a efectuat cercetarea la fața locului împreună cu un criminalist din cadrul Poliției Municipiului Sighetu Marmației – Biroului Criminalistic, ocazie cu care au fost fixate, ridicate și ambalate obiectele de îmbrăcăminte identificate, precum și fragmentele osoase”, au transmis reprezentanții IPJ Maramureș.
Citeşte întreaga ştire: Descoperire macabră în Maramureș. Fragmente de oase umane și haine găsite pe un câmp.
Cadavrul cu identitatea necunoscută a fost transportat la Morga Spitalului Municipal Sighetu Marmației, pentru efectuarea expertizei medico-legale, scrie Libertatea.
A fost întocmit și un dosar penal pentru ucidere din culpă. Urmează a fi efectuate cercetări pentru a afla identitatea victimei și cauza decesului.