Angajatul unei societăţi comerciale din Roman, județul Neamț, a găsit o bombă în sfecla de zahăr adusă pentru procesare şi a sunat la 112.
Astfel, la faţa locului a sosit echipa pirotehnică şi a ridicat bomba de aruncător de calibru 82 milimetri.
„Echipa pirotehnică a verificat zona unde a fost descoperită muniţia şi nu a mai descoperit alte elemente”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, Irina Popa, scrie Agerpres.
Muniţia găsită provine din Al Doilea Război Mondial şi a fost depozitată de către pirotehnişti în condiţii de siguranţă, pentru a fi distrusă ulterior.
Conform sursei citate, descoperirea bombelor pe linia tehnologică a societăţii din Roman nu este un fapt neobişnuit. În fiecare toamnă, după ce sfecla recoltată din regiunea de nord-est este adusă pentru procesare la Roman, angajaţii societăţii găsesc, cu ajutorul unor aparate speciale, muniţie rămasă neexplodată, în special din Al Doilea Război Mondial.