Descoperire arheologică de excepție pe traseul viitoarei autostrăzi Orăştie – Sibiu (VIDEO)

Publicat: 22 04. 2012, 14:34
Foto: servuspress.ro

Descoperire arheologică excepțională pe traseul viitoarei autostrăzi Orăştie – Sibiu. Ministerul Transporturilor a anunţat că la kilometrul 14 al  autostrăzii, care se află în plin proces de construcţie, a fost descoperit un depozit de piese de bronz şi fier datând din perioada epocii fierului.

Este vorba despre aproximativ 200 de obiecte de bronz și fier, podoabe, arme și piese de harnașament, depuse într-un vas ceramic, descoperite în cadrul sitului Tărtăria 1 din în judeţul Alba.

Depozitul de bronzuri a fost prelevat de specialiştii Muzeului Naţional de Istorie a României şi a fost adus de urgenţă la Bucureşti, pentru efectuarea conservării primare şi a restaurării în laboratoarele de profil ale muzeului.

La finalizarea acestul proces, care va dura mai multe săptămâni, muzeografii vor putea furniza detalii legate de datarea, natura şi compoziţia depozitului de bronzuri, potrivit unui comunicat al ministerului, citat de Agerpres.

Este pentru prima dată când un depozit de acest tip şi datat în acestă epocă (sec. IX-VIII a. Chr.) a fost găsit în contextul unei cercetări arheologice.

Piese de bronz, descoperite sub autostradă

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />