Descinderi DNA la Spitalul Psihiatric Socola din Iași: Sunt vizate achiziții frauduloase și angajări ilegale

Publicat: 31 03. 2015, 11:06
Foto: radioiasi.ro

Procurorii DNA, însoțiți de mascați, au descins la Spitalul Psihiatric Socola, din Iași, informează B1 TV.

Au loc percheziții în trei locații, dintre care două domiciliare și una la sediul Spitalului Socola.

Potrivit anchetatorilor, ar fi vorba despre un dosar de corupţie care ar viza angajări ilegale şi atribuirea ilicită a unor contracte de achiziţii. Potrivit unor surse juridice, vizată de ancheta DNA ar fi întreaga conducere a Institutului, inclusiv managerul Lucian Burlea.

De asemenea, presa locală, susţine că descinderile ar avea legătură cu un caz mai vechi aflat în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate, după ce directoarea financiară a instituţiei medicale a semnat un contract de furnizare de produse cu o societate condusă de soţul ei.

Până acum au fost ridicate mai mai multe documente și calculatoare, pentru ca procurorii să stabilească gradul de vinovăție al celor implicați.