Deputatul PSD de Timiş Gheorghe Ciobanu a decedat, marţi dimineaţă, în urma unui infarct, la vârsta de 50 de ani.
Vestea a fost confirmată și de preşedintele PSD Timiş, Sorin Grindeanu, care este şi ministru pentru Societatea Informaţională, care a adăugat potrivit gandul.info, că deputatul Gheorghe Ciobanu nu avea probleme de sănătate şi ducea o viaţă sănătoasă.
„Ce pot să spun? Nu mai sunt cuvinte. Era colegul meu de bancă în Camera Deputaţilor. A dus o viaţă sănătoasă în ultimii cinci ani. Sunt şocat”, a declarat Sorin Grindeanu.
Gheorghe Ciobanu s-a născut în 22 septembrie 1964, în comuna Crâmpoia, din judeţul Olt, acesta fiind căsătorit şi având trei copii.
Din decembrie 2008, a fost deputat în Parlamentul României. De asemenea, timp de un an, din 2007 până în 2008, a fost consilier local în cadrul Consiliului Local Timişoara, iar în anul 2007 a fost şi subprefect. În perioada 2002 – 2004, Gheorghe Ciobanu i-a fost consilier preşedintelui Consiliului Judetean Timiş de la acea vreme, Dan Ioan Şipoş.
Anterior, deputatul Gheorghe Ciobanu a lucrat în cadrul Direcţiei Vamale Timiş, din 1990, iar din 1999 şi până în 2001 a ocupat funcţia de director al instituţiei.