Comisia de învăţământ din Camera Deputaților a aprobat un proiect de lege privind siguranţa în şcoli, proiect care prevede, printre altele, că elevii vor trebui să poarte un semn distinctiv pentru fiecare unitate de învățământ, informează Mediafax.
„S-a decis să existe un semn distinctiv pe care să-l poate elevii din fiecare şcoală, care să arate că elevul respectiv face parte din şcoală. Aceste semn poate să fie uniforma, o eşarfă, o tichie sau o insignă. Acest lucru va fi stabilit de Consiliul de Administraţie al şcolii. Peste tot în lume există şcoli care aleg să aibă un asemnea semn distinctiv, încurajează şi spiritul de mândrie al elevului că aparţine unei şcoli”, a declarat deputatul PNL Florica Cherecheş, unul dintre iniţiatorii proiectului.
Proiectul de lege mai prevede ca fiecare şcoală să aibă un regulament de ordine interioară stabilit de Consiliul de Administraţie, precum şi o comisie pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar.
Florica Cherecheş a mai precizat că proiectul stabilește și că accesul unei persoane în şcoală să se facă doar după legitimare, elevii să se legitimeze cu carnetul şcolar, să fie interzis accesul persoanelor aflate în stare de ebrietate sau care deţin materiale necorespunzătoare și că elevii nu au voie să părăsească şcoala pe perioada orelor, decât în condiţii speciale.
Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.