DENT ESTET reconfirmă poziția de lider pe piața de stomatologie, cu o cifră de afaceri de 107,6 milioane lei în 2021, în creștere cu 60% față de 2020

Publicat: 09 05. 2022, 12:44
Actualizat: 09 05. 2022, 12:52

DENT ESTET reconfirmă poziția de lider pe piața de stomatologie, cu o cifră de afaceri de 107,6 milioane lei în 2021, în creștere cu 60% față de 2020.

Ritm de dezvoltare fără precedent la nivelul grupului

  • Strategie dinamică de extindere în cel de-al 6-lea an de parteneriat cu MedLife; portofoliu mărit cu 3 clinici: Ploiești, Cluj-Napoca, Oradea;
  • Diviziile DE Implant Division și DE Advanced Orthodontic Division, principalele segmente de dezvoltare;
  • Educația și digitalizarea, piloni ai strategiei de investiții;
  • DENT ESTET continuă expansiunea și consolidarea la nivel național și în 2022, prin deschiderea clinicii din Craiova și alte noi proiecte.

București, 9 mai 2022: Grupul DENT ESTET, parte a Sistemului Medical MedLife, reconfirmă poziția de lider consacrat pe piața serviciilor de medicină dentară din România, înregistrând în 2021 o cifră de afaceri de 107,6 milioane lei, în creștere cu 60% față de 2020 (67,1 milioane lei).

Ritmul de dezvoltare la nivelul grupului a fost unul fără precedent, susținut de deschiderea unei noi clinici și achiziții strategice; creșterea cu 64% a veniturilor clinicii din Brașov și cu 57,5% la Sibiu; evoluția numărului de pacienți unici; mărirea echipei medicale la 145 (+38% vs 2020), a echipei de suport la 314 (+31% vs 2020) și a uniturilor dentare la 86 (+49% vs 2020).

“Pentru noi, 2021 a fost anul cu cea mai amplă extindere teritorială în cei 23 de ani de existență. DENT ESTET a ajuns în alte trei orașe importante din țară: Ploiești, unde am construit o clinică nouă cu o investiție de 1,7 milioane de euro, Cluj-Napoca, grație unui parteneriat puternic cu Stomestet, clinica fondată de dr. Smaranda Buduru și dr. Rareș Buduru, și Oradea, prin achiziția Oradent by Dr. Costea. Cu sprijinul MedLife, am continuat să investim în asigurarea măsurilor de siguranță pentru pacienți și echipă, dar și în digitalizarea activității noastre, pentru a răspunde cererii tot mai mari a românilor pentru tratamente fără durere și fără riscuri. Creșterea numărului de pacienți unici denotă faptul că românii sunt preocupați de sănătatea lor dentară și aleg DENT ESTET pentru a se bucura de serviciile de care au nevoie și pe care și le doresc”, a declarat dr. Oana Taban, Fondator & Director General al grupului.

Comunicat Financiar 2021_DENT ESTET

Creșteri de aproximativ 60% a veniturilor pentru clinicile DENT ESTET din Brașov și Sibiu

Clinica Krondent din Brașov, prima achiziție din portofoliul DENT ESTET, a înregistrat, în primul an de apartenență la grupul lider al pieței de medicină dentară din România, o creștere cu 64% a veniturilor operaționale, de la 4,7 milioane de lei, în 2020, la 7,7 milioane lei.

O creștere semnificativă a înregistrat și DENT ESTET Sibiu, investiție greenfield lansată în 2018. Astfel, clinica de servicii dentare destinate adulților a raportat o creștere organică a veniturilor operaționale cu 57,5% în 2021, față de 2020, depășind 8,9 milioane lei.

Cazurile complexe în implantologie și estetică dentară, în topul cererii de tratamente

În 2021, românii au acordat o atenție sporită implanturilor dentare și serviciilor de estetică dentară, DENT ESTET Implant Division și Advanced Orthodontic Division fiind două dintre principalele segmente de dezvoltare. Datorită expertizei echipei de medici și a investițiilor în măsuri de siguranță și digitalizare, clinicile DENT ESTET au reprezentat alegerea tot mai multor români care au optat pentru planuri complexe de reabilitare orală, cu 20% în creștere față de 2020.

În plus, în contextul unui an pandemic, românii au înțeles consecințele pe care sănătatea orală le are asupra sănătății generale și au respectat controalele periodice la medicul stomatolog, astfel că numărul total de pacienți unici ai grupului a crescut cu 11% în 2021 față de 2020.

La nivelul grupului, numărul de pacienți unici a fost de aproximativ 38.800, în creștere față de primul an pandemic. Serviciile stomatologice premium acordate sectorului corporate au reprezentat, de asemenea, un focus în activitatea DENT ESTET, pentru ca toți pacienții să se bucure de beneficiile oferite de accesul la tehnologie de ultimă generație, la supraspecializarea echipei medicale și la programe de prevenție dedicate.

Educația și digitalizarea, piloni ai strategiei de investiții

Investiția în educație, prin formarea viitorilor specialiști, a managerilor de clinici și programe de susținere a comunităților vulnerabile, a reprezentat unul dintre pilonii activității DENT ESTET și în 2021.

Împreună cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureș, DENT ESTET a pus bazele unui proiect unic în sfera educației, investind 80.000 de euro în renovarea și amenajarea unui laborator în cadrul Facultății de Medicină Dentară.

Grupul a continuat politica de investiții în digitalizare și tehnologizarea serviciilor, datorită beneficiilor majore pentru pacient: precizie crescută în diagnosticare, lipsa durerii, confort ridicat în cabinetul stomatologic, rapiditate în execuția lucrărilor.

„Divizia de stomatologie a MedLife continuă creșterea accelerată din ultimii ani 6 ani, încheind 2021 cu rezultate financiare solide, ce confirmă performanța echipei și faptul că pacientul te investește cu încredere atunci când oferi cele mai bune servicii stomatologice existente pe piață. Planul de investiții extrem de ambițios gândit în acești 6 ani de parteneriat cu DENT ESTET confirmă că modelul nostru de business este sustenabil și permite dezvoltarea sănătoasă a clinicilor din grup. Vom continua să investim în inovație, în digitalizare, dar și în dezvoltarea teritorială la nivel național”, spune Mihai Marcu, CEO și președinte MedLife Group.

***

Despre DENT ESTET

Grupul DENT ESTET a fost înființat în anul 1999, iar în prezent este lider de piață consacrat în domeniul serviciilor de medicină dentară din România. În cei 23 de ani de existență, echipa s-a extins la un număr de aproximativ 500 de angajați și colaboratori, dintre care 158 sunt medici.

DENT ESTET deține 15 clinici stomatologice multidisciplinare în București, Timișoara, Sibiu, Brașov, Ploiești, Cluj-Napoca, Oradea și Craiova, destinate tuturor categoriilor de vârstă, 3 divizii de excelență unice în România (Implant Division, Aesthetic Division și Advanced Orthodontic Division), primul laborator de tehnică dentară digitală – Aspen și 8 studiouri foto digitale specializate Future Smile Studio. Toate acestea reunesc un număr de 98 de săli de tratament echipate la standarde hi-tech, pe o suprafață totală de 4.300 de metri pătrați, care includ și 3 săli de chirurgie complet utilate. DENT ESTET oferă o experiență integrată prin cele 8 centre de imagistică și radiologie complet digitalizate, care includ aparate de tomografie computerizată (CBCT).

Recunoscut pentru contribuția la dezvoltarea domeniului stomatologic privat din țara noastră, grupul de clinici DENT ESTET a inaugurat, în 2017, prima clinică dentară complet digitalizată din România și cel mai mare centru Planmeca Digital Academy.

Printre inovațiile majore aduse pe piața din România se numără DENT ESTET 4 KIDS (2008) și DENT ESTET 4 TEENS (2012), primele clinici stomatologice din România și din Estul Europei dedicate exclusiv copiilor și adolescenților și, nu în ultimul rând, Asociația Dental Office Managers (ADOM), sub umbrela căreia se desfășoară cursurile primei școli de manageri dedicați clinicilor de medicină dentară.

Din anul 2016, DENT ESTET face parte din grupul MedLife, după achiziția pachetului majoritar de către cel mai mare operator privat de servicii medicale din țara noastră, 40% din acțiuni fiind deținute de dr. Oana Taban, CEO & Founder DENT ESTET.

Despre Sistemul Medical MedLife

Sistemul Medical MedLife a pornit acum 27 de ani, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.

Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare baza de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.

Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică si experimentată de management, a fost capabilă să creeze si să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.

Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei.

Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ’’M’’.