DENT ESTET: 3 metode prin care laserul ajută în combaterea halitozei

DENT ESTET: 3 metode prin care laserul ajută în combaterea halitozei
  • 1 din 4 oameni se confruntă cu efectele neplăcute ale halitozei la nivel global.
  • Cu toate că este o afecțiune subestimată, are un impact semnificativ asupra calității vieții și a implicării sociale.
  • Combaterea halitozei cu laser este o opțiune eficientă de tratament.
  • Halitoza, cum este numită în termeni medicali respirația urât mirositoare, afectează între 22% și 50% din populația mondială. De cele mai multe ori, persoanele care suferă de halitoză nu sunt conștiente de acest lucru, de aceea, cel mai indicat este să apeleze la medicul stomatolog pentru consultul periodic, în special fumătorii. Deși poate ascunde afecțiuni sistemice serioase, precum diabetul, infecțiile respiratorii, afecțiunile renale, hepatice sau gastrointestinale, în 80% din cazuri, vorbim despre o afecțiune la nivelul cavității orale.

    Atunci când sursa este localizată la nivelul cavității orale, primul lucru care trebuie verificat este cât de corect se realizează igiena orală zilnică, prima barieră împotriva dezvoltării plăcii bacteriene. Apoi, ne putem uita la consumul de alimente care accentuează halitoza, precum cafeaua, băuturile alcoolice și fumatul. Afecțiuni care de asemenea sunt asociate cu mirosul neplăcut sunt xerostomia (sau sindromul de gură uscată), sinuzita sau boala parodontală (care se regăsește la peste 50% din populația Europei).

    Simptomele halitozei pot varia în funcție de cauză, dar cele mai comune includ un miros neplăcut provenind din cavitatea orală, senzație de uscăciune și persistența gustului neplăcut. Aceste simptome pot fi mai accentuate dimineața, după ce bem cafea sau fumăm.

    Stabilirea diagnosticului și a conduitei terapeutice se face după evaluarea cavității orale, a stării generale, precum și a senzațiilor resimțite de către pacient. Se pot realiza, desigur, și o serie de investigații suplimentare, cum ar fi analize de sânge, teste ale salivei, radiografii dentare sau alte investigații în funcție de afecțiunile generale ale pacienților.

    Soluții la îndemâna oricui împotriva respirației urât mirositoare sunt apa de gură, pasta de dinți cu conținut crescut de alcool, guma de mestecat, spray-uri orale și racleta pentru limbă. Cu toate acestea, studiile ne arată că eficiența lor este limitată și de scurtă durată.

    Din fericire, în prezent avem la îndemână soluții eficiente și dovedite clinic. Prin cercetăriile și inovațiile în stomatologia laser, au fost dezvoltate noi metode de combatere a halitozei pe termen lung. Terapia cu laserele de tip Erbium, Er, Cr:YSGG sau Er:Yag, de exemplu, reduc încărcătura bacteriană pe o perioadă de timp semnificativ crescută.

    Sunt trei moduri în care laserul acționează la nivelul cavității orale pentru a combate în mod eficient halitoza:

    • Laserul elimină bacteriile din zone greu accesibile în timpul periajului la domiciliu: micile spații în care nu putem curăța eficient cu periuța sau ața dentară, sunt locul propice pentru înmulțirea bacteriilor. Cu ajutorul laserului, acestea sunt distruse și numărul lor este redus considerabil. Astfel, tratamentul diminuează sursele mirosului neplăcut.

    „Studiile ne arată că laserul are o eficiență dovedită în tratarea halitozei. O singură ședință laser este suficientă pentru majoritatea pacienților, în timp ce doar cazurile mai severe de halitoză, cu depozite persistente de bacterii, necesită două sau trei ședințe. Avantajul major este că acțiunea lasertului este blândă și tratamentul este ușor acceptat de pacienți”, explică dr. Daiana Roșu, medic stomatolog în clinica DENT ESTET Craiova.

    2. Laserul este eficient în tratamentul parodontozei. Când halitoza este cauzată de inflamația gingivală sau parodontală, tratamentul cu laser este o opțiune minim-invazivă de decontaminare a țesuturilor moi. Ca rezultat al acestei manopere, sunt eliminate bacteriile de la nivelul pungilor parodontale, acele mici spații dintre gingie și dinte, astfel încât gingia să se poată reatașa. Este important ca acest tratament să fie realizat de un medic cu o bună pregătire în folosirea laserelor dentare, altfel, nu va oferi rezultatele urmărite.

    3. Laserul este eficient în curățarea limbii. O altă cauză comună a halitozei este acumularea de bacterii pe zona din spate a limbii. Laserul poate fi utilizat pentru a curăța suprafața limbii și pentru a reduce numărul de bacterii responsabile de mirosul neplăcut, totodată îmbunătățind și aspectul acesteia.

    Pentru a menține pe termen lung rezultatele, este necesar să ne asigurăm că păstrăm o bună igienă orală la domiciliu și evităm sau limităm pe cât posibil consumul de tutun sau de alcool. De asemenea, medicii stomatologi recomandă să nu depășim 6 luni de la ultima vizită în cabinet sau 4 luni pentru fumători, pentru un consult și realizarea unei ședințe complete de profilaxie, care include detartrajul și periajul profesional.

    „Laserul este o soluție foarte eficientă pentru tratarea multor afecțiuni dentare, iar halitoza este una dintre ele. Cu toate acestea, le recomandăm pacienților să apeleze la medici bine pregătiți în această tehnologie, pentru că doar în acest fel vor obține rezultate sigure”, ne explică dr. Daiana Roșu.

    Clinicile DENT ESTET și-au asumat promisiunea de a oferi tratamente de excelență în stomatologie, iar parte din această misiune înseamnă investiția în pregătirea medicilor stomatologi în cele mai moderne metode de tratament, precum și în echipamente performante, oferite de producători renumiți de lasere dentare. Laserele pe care le găsiți în clinicile DENT ESTET sunt produse de Biolase, compania americană care este liderul mondial în lasere stomatologice, care asigură siguranța și confortul pacienților.

    Referințe:

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`