Demisia guvernului nu va duce la abrogarea ordonanței de urgență: Pe Internet se solicită ca protestatarii să renunțe la această cerere
Una dintre principalele cerințe care au apărut la protestele de după adoptarea ordonanței de urgență privind modificarea Codului Penal a fost ca guvernul să își dea demisia. În schimb în mediul online au apărut imediat voci care cer oamenilor să renunțe la această solicitare deoarece un guvern interimar care ar lua locul cabinetului Grindeanu nu ar putea lua măsuri de abrogare a ordonanțelor de urgențe.
Oamenii adunați marți seară pentru a își arăta dezaprobarea față de decizia guvernului de a modifica Codul Penal pentru a schimba felul în care este incriminat abuzul în serviciu au cerut public ca guvernul să își dea demisia pentru decizia luată.
Numai că un asemenea act din partea guvernului ar duce la instalarea unui guvern interimar până când președintele ar numi un nou premier care va trebui să își formeze un cabinet pentru care să primească votul de învestitură în Parlament. Acest proces ar dura mai mult de 10 zile, termenul stabilit până când ordonanța de urgență dată marți va produce efecte, iar guvernul interimar nu are în prevederi capacitatea de a da o decizie de abrogare a unei ordonanțe de urgență.
În schimb, protestarilor le este cerut acum din mediul online să își ceară în stradă doar abrogarea ordonanței de urgență, iar solicitarea de demisie a guvernului să fie amânată după cele 10 zile în cazul în care guvernul nu își va retrage proiectul.