Demers fără precedent al judecătorilor din România: Șefii tribunalelor cer să li se garanteze că în CSM procurorii nu le vor mai decide cariera (VIDEO)

Publicat: 30 05. 2017, 15:35

A început răscoala judecătorilor. Șefii tribunalelor din România au emis o Declarație de independență prin care cer să li se garanteze că în CSM procurorii nu le vor mai decide cariera.

Ei cer ca procurorii să nu mai intervină în organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, acesta urmând să fie atributul exclusiv al Secției pentru judecători a CSM. Gestul judecătorilor vine în contextul discuțiilor privind statutul de magistrat al procurorilor.

Declarația a fost semnată de peste 50 de șefi de instanțe din România și a fost deja transmisă către ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii, dar și către Guvern.

Astfel, se cere adoptarea de urgență a unei ordonanțe prin care să se separe procedurile în ceea ce privește atribuțiile CSM referitor la procurori și judecători.

În România, procurorii nu au statutul de magistrat.

Demers fără precedent al judecătorilor din România: Șefii tribunalelor cer să li se garanteze că în CSM procurorii nu le vor mai decide cariera

#DIRECT_ONE_qxxd9x#