Degradările la Planșeul Unirii s-au accentuat de la ultima expertiză de acum 2 ani / Expert: Unele părți din structură se pot prăbuși oricând, atrăgând colapsul general

Degradările la Planșeul Unirii s-au accentuat de la ultima expertiză de acum 2 ani / Expert: Unele părți din structură se pot prăbuși oricând, atrăgând colapsul general
Sursa foto: G4media

Experții atrag atenția că planșeul Unirii s-a degradat și mai mult în cei doi ani de la ultima expertiză tehnică – ce stă la baza proiectului de consolidare.

Potrivit unui document citat de G4media, părți de structură se pot prăbuși în orice moment, iar cedarea sub trafic a unei infrastructuri poate atrage colapsul general. Aceasta este concluzia unui expert tehnic ce a verificat în 6 august starea infrastructurii de sub Piața Unirii.

Potrivit acestuia, consolidarea trebuie să înceapă de urgență, în caz contrar, dacă se întârzie, fiind necesare măsuri de limitare a traficului din Piața Unirii.

Documentul citat a fost pus la dispoziția Primăriei Sectorului 4, autoritatea locală care și-a asumat proiectul de înlocuire a Planșeului Unirii, într-o zonă intens circulată. Autoritatea locală l-a trimis tuturor instituțiilor de stat spre informare despre pericol.

Vizita expertului tehnic în subteran prefigura pregătirea de șantier pentru consolidarea Planșeului Unirii, care deși are ca dată de debut luna octombrie, lucrările nu poate începe fără autorizația de construire ce nu a eliberată deocamdată de primarul general Nicușor Dan.

Expertul tehnic avertizează că lucrările de reabilitare/consolidare/înlocuire trebuie începute de urgență, existând pericolul de cedare (prăbușire) al unor părți din structură. În cazul în care, din motive obiective nu este posibil acest lucru, este necesară cel puțin o limitare a greutății vehiculelor care să circule pe pod la maxim 10 tone.

Viteza vehiculelor va trebui redusă la maxim 30km/h iar distanța între acestea să nu fie mai mică de 5 m. În cazul în care în zonă există limitatoare de viteză denivelate, acestea vor trebui să fie eliminate până la finalizarea lucrărilor întrucât există riscul inducerii de vibrații suplimentare în structura.

Ce a observat expertul tehnic în luna august 2024 după ce a vizitat planșeul Unirii și ce propune:

-unele degradări s-au accentuat astfel încât este necesară începerea cât mai repede posibil a lucrărilor de reabilitare/consolidare/înlocuire ale podului (planșeului – n.red).

-degradările sunt de așa natură (inclusiv cedări ale reazemelor grinzilor…) încât un colaps al structurii, nu neapărat general, dar foarte probabil local este posibil să se producă în orice moment.

-cedarea sub trafic a unor antretoaze (grinzi transversale ale unui pod – n.red) poate atrage după sine flexibilizarea până la rupere a plăcii de beton care susține traficul cu consecințe incalculabile asupra siguranței circulației.

-cedarea sub trafic a unor infrastructuri, fenomen care este deja amorsat, poate atrage colapsul general al structurii pe zonele în care infrastructurile au cedat.

Sursa foto: G4media
Sursa foto: G4media
Sursa foto: G4media
Sursa foto: G4media
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră