Decorația lui Laszlo Tokes poate fi retrasă. Europarlamentarul: Se duce o campanie dușmănoasă împotriva mea

Publicat: 20 11. 2013, 18:38
Foto: epochtimes-romania.com

O comisie specială a Consiliul de Onoare al Ordinului „Steaua României” a propus retragerea ordinului Steaua României pentru europarlamentarul Laszlo Tokes.

Dar decizia finală va fi luată de preşedintele Traian Băsescu. Miercuri seară a avut loc a treia întâlnire a comisiei la care a participat pentru prima dată şi Tokes, însoţit de avocatul său.

„Nu mă aștept la nimic, nici să rămân decorat, nici să mi se retragă decorația, sunt deziluzionat, nu pentru asta am luptat, la 24 de ani de la căderea comunismului, să fiu tras la răspundere pentru niște pretexte și afirmații care nu intră în competența dânșilor”, a spus Tokes.

Aceasta este prima sedinţă la care a luat parte şi Laszlo Tokes, europarlamentarul fiind însoțit de un avocat.

„Nici nu am avut de gând să mă apăr singur, deoarece tot timpul am apreciat că acest proces e unul umilitor, intentat împotriva mea cu rău voință și de fapt procesul s-a derulat cu mult înaintea acestei ședințe. De astă vară încoace se duce o campanie dușmănoasă împotriva mea, pentru a mă exclude din politicul românesc”, a adăugat Tokes.

La sfârşitul lunii august, vicepreşedintele PSD Corina Creţu, care deţine Ordinul Naţional „Steaua României”, a solicitat în mod public retragerea decoraţiei lui Laszlo Tokes, printr-o scrisoare transmisă Consiliului de Onoare al Ordinului.

Solicitarea a fost făcută ca urmare a unor declaraţii făcute de Tokes în luna iulie, la Tabăra de Vară de la Băile Tuşnad.