Declaraţia pe propria răspundere, necesară pentru votul la prezidențiale, disponibilă pe internet
Declaraţia pe propria răspundere, necesară pentru românii care votează în străinătate, este acum disponibilă atât pe site-ul Ministerului de Externe, cât şi pe cel al Biroului Electoral Central. De acolo, românii îşi vor putea descărca formularul tipizat şi îl pot completa în timp util pentru a nu mai exista cozi infernale şi la turul doi de scrutin pentru alegerea Preşedintelui României.
Românii cu drept de vot din diaspora vor putea descărca de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe declaraţia tipizată, pe care o primeau până acum în secţiile de vot, chiar înainte de a intra la urne. Formularul este disponibil în cadrul secțiunii dedicate alegerilor prezidențiale, ce poate fi accesată la www.mae.ro/prezidentiale-2014.
Chiar dacă formularul poate fi completat oricând până la intrarea în secţiile de votare, semnarea şi datarea sa se va face în faţa membrilor secţiei de votare. Această declaraţie a stat la baza cozilor uriaşe care s-au format la secţiile de votare din Paris, Londra, Viena, Stuttgart sau München, unde numeroşi români nu au putut să voteze până la închiderea urnelor.
„Am înţeles şi am considerat legitimă supărarea acelor români din diaspora care n-au putut să voteze. Am fost, am lucrat în străinătate, am studiat în străinătate, îmi iubesc ţara şi mă gândesc că întotdeauna cel mai bine e acasă, dar cred că orice român din ţară sau din afara ţării dacă vrea să voteze va vota şi pe 16 noiembrie va vota. Cu ce nu sunt de acord, că cei din afara ţării sunt mai buni decât cei din ţară. Nu. Cred că sunt buni şi cei din afară şi cei din ţară”, a spus Victor Ponta.
Prin această măsură s-a încercat însă evitarea oricărui fel de fraudă, a explicat ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni.
Documentul, în care românii declară pe proprie răspundere că nu au mai votat şi nu vor mai vota la turul de scrutin din 16 noiembrie, poate fi găsit şi pe site-ul Biroului Electoral Central: www.bec2014.ro.
Descarcă de AICI declarația pe propria răspundere