CSM anunță, miercuri, că judecătoarea Alina Baciu a fost exclusă din magistratură.
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva Baciu Alina Manuela, judecător în cadrul Tribunalului Dolj.
“În temeiul prevederilor art.100 lit. e) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, s-a aplicat doamnei judecător sancţiunea disciplinară „excluderea din magistratură”, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) şi f) din acelaşi act normativ –„atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii”,respectiv„refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu””, transmite CSM.
Hotărârea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.