Decizie neașteptată a lui Ion Iliescu, în ziua de vot, de pe 9 iunie. Este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru
Decizie neașteptată a lui Ion Iliescu, în vârstă de 94 de ani. Deși la ultimele alegeri, din anii trecuți, fostul președinte al României solicita urna mobilă la domiciliu, iată că de data aceasta nu a mai solicitat-o, conform observatornews.ro.
Conform ultimelor informații, Ion Iliescu nu va vota deloc la alegerile de pe 9 iunie. Sunt primele alegeri libere din ultimii 34 de ani la care fostul președinte nu va merge la vot.
Klaus Iohannis și Traian Băsescu au votat deja, în București
Până în acest moment, actualul președinte al țării, dar și fostul președinte Traian Băsescu au mers să voteze.
Președintele Klaus Iohannis a votat duminică dimineața la secția Jean Monnet din Capitală.
„Este o zi importantă astăzi, o zi în care alegem pe cei care conduc comunitățile în care trăim și pe cei care ne reprezintă în Parlamentul European. Eu am votat. Vă invit pe toți să poftiți la vot, este extrem de important”, a spus președintele la ieșirea din secția de votare.
Ce a spus Traian Băsescu, după ce a votat
De asemenea, fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a votat tot la o secţie din Capitală, la alegerile europarlamentare şi locale.
„Astăzi este ziua în care ei stabilesc cât de funcţională va fi democraţia în România. Dacă rezultatul votului va fi, dincolo de votul pentru actuala Putere, şi pentru o Opoziţie puternică, înseamnă că echilibrul democratic se va putea menţine în România şi lucrurile vor merge bine. Dacă se va crea o discrepanţă riaşă între Putere şi capacitatea Opoziţiei de a genera dezbatere publică, atunci există riscul să ne îndreptăm către acea stabilitate pe care o găseşti numai în regimurile democratice. Adică stabilitate până la capăt”, a spus Traian Băsescu, după ce a votat.
Întrebat cum a fost să voteze cu cinci bunetine de vot, Băsescu a spus: „Am făcut lucruri mai grele. Spre exemplu, am trecut cu navă petrolier prin incendiul propriei nave, am trecut prin furtună, am trecut prin zonă de război. Ce mă încurc în cinci buletine de vot?”.
În total, aproape 19 milioane de români sunt așteptați duminică, pe 9 iunie, la urne, pentru a-și alegeprimarii şi şefii de Consilii Judeţene. Secțiile de vot s-au deschis la ora 7:00 și se vor închide la ora 22:00. Dacă la ora 22.00 vor mai fi oameni care nu au apucat să voteze şi care stau la coadă în apropierea secţiilor de vot, atunci programul se poate prelungi până la miezul nopţii. În total, au fost deschise 18.955 de secții de votare.