Decizie mai puțin inspirată a companiei aeriene care a transportat sicriul Reginei Ana. Ce era scris aeronavă (FOTO)

Decizie mai puțin inspirată a companiei aeriene care a transportat sicriul Reginei Ana. Ce era scris aeronavă (FOTO)
Foto: romaniatv.net

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a ajuns în România, pe Aeroportul Otopeni, iar după o scurtă ceremonie, a fost transportat la Castelul Peleș.

Chiar dacă este vorba este un eveniment nefericit, compania Tarom a fost mai puțin inspirată în momentul în care a decis să trimită, pentru a transporta sicriul Majestății Sale, o aeronavă Boieng 737-700, pe coada căreia apare mesajul „Happy 60Years”, potrivit evzmonden.ro.

Aeronava este folosită în mod normal pentru a marca 60 de ani de existență, astfel că pe coada aeronavei apare mesajul „Happy 60Years”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`