Decizie în premieră: 45 de studenți ai Facultății de Drept a Universității din București, propuși spre exmatriculare în urma fraudelor de la examenele online

Decizie în premieră: 45 de studenți ai Facultății de Drept a Universității din București, propuși spre exmatriculare în urma fraudelor de la examenele online

Un număr de 45 de studenți din anul I de la Facultatea de Drept a Universității din București sunt propuși spre exmatriculare. Decanul și Consiliul Facultăţii au înaintat această propunere rectorului după ce s-a descoperit că tinerii au copiat împreună la examenele online din sesiunea care s-a încheiat recent. Este vorba despre o decizie în premieră în cadrul acestei instituții de învățământ superior din România.

Propunere de exmatriculare a studenților de la Drept care au copiat la examenele online

„Ca urmare a sesizărilor formulate de o serie de studenţi, sesizări însoţite de dovezi certe, pertinente şi concludente cu privire la fraudarea unor examene în sesiunea derulată în luna februarie a.c., Consiliul Facultăţii de Drept şi Decanul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti vor înainta Rectorului Universităţii din Bucureşti propunerea de exmatriculare a 45 de studenţi din anul I”, se arată într-un comunicat de presă al instituției, citat de Agerpres.

Studenții propuși spre exmatriculare au folosit grupuri de Whatsapp pentru a comunica în timpul examenelor online, încercând astfel să găsească împreună rezolvarea subiectelor la unele examene scrise.

În urma sesizărilor, Consiliul facultății s-a reunit într-o ședință în care a analizat probele și au fost aascultate punctele de vedere ale mai multor studenți cu privire la aceste acuzații.

„În urma acestei şedinţe, în cursul zilei de astăzi – 26 februarie 2021 – membrii Consiliului şi-au exprimat opţiunea cu privire la propunerea de exmatriculare, propunere adoptată cu o largă majoritate”, se mai menționează în comunicat.

Totodată, rezultatele obținute de studenții vizați la examenele fraudate vor fi anulate.

La sesiunea din vară examenele vor avea loc față în față

În același timp, în cadrul Consiliului s-a luat decizia ca în următoarea sesiune a acestui an universitar examenele şi colocviile din toate programele de studii ale Facultății să aibă loc cu prezență fizică, cu excepția situațiilor în care studenții nu pot participa din motive ce țin de sitiuația sanitară.

„Prin dimensiunea sa, aceasta este o decizie unică în istoria Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti. Totodată, unicitatea acestei decizii exprimă şi importanţa sa prezentă şi viitoare pentru Facultatea de Drept, pentru Universitatea din Bucureşti, pentru întregul sistem de învăţământ juridic superior, dar şi pentru societatea românească în ansamblul său”, au mai transmis reprezentanții instituției de învățământ superior.

Despre situația zecilor de studenți de la Facultatea de Drept care au fost implicați în fraudarea examenelor online a vorbit și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

„Nu aș vrea să stigmatizăm o instituție care a sesizat acest aspect cu bună credință. Atâta vreme cât nu suntem pregătiți pentru o evaluare online, inclusiv pentru securizarea și asigurare, această evaluare ridică semne de întrebare nu numai în acestă situație, ci în multe alte situații. Este un caz în care a fost semnalată această situație, dar nu înseamnă că e singurul”, a declarat Sorin Cîmpeanu, pentru B1 TV.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:47 - Fost judecător CCR explică în ce condiții alegerile pot fi anulate: „Dacă fraudarea alegerilor, dovedită, bineînțeles, a condus la denaturarea rezultatului, fie a ordinii competitorilor”
20:40 - Mesajul lui Călin Georgescu cu trei zile înainte de alegerile parlamentare: „Nu am niciun partid, nu simpatizez niciun partid”
20:34 - Donald Tusk, despre sprijinul acordat Ucrainei: „Cea mai eficientă protecţie a graniţelor poloneze şi europene este sprijinirea Ucrainei”
20:20 - Virgil Guran (PNL), despre o eventuală anulare a primului tur de alegeri: „Dacă se va lua o hotărâre de acest gen, o să vedem niște partide care nici nu există, nici n-au treabă, foarte, foarte mari. Vom avea o problemă ca să constituim un Guvern” (VIDEO)
20:16 - Cât costă să petreci sărbătorile de iarnă la hotelul lui Gheorghe Hagi. Ce surprize îi așteaptă pe turiști
20:06 - Ionuț Moșteanu (USR), despre o posibilă anulare a alegerilor: „Îi văd în stare de a face ceva care ar putea avea niște consecințe necalculate și nebănuite” (VIDEO)
19:39 - Cătălin Drulă, despre o eventuală anulare a primului tur de alegeri: „E extrem de periculoasă pentru democrație. Oricât nu ne plac ideile și unii dintre candidați, cred că trebuie să-i înfrângem la vot”
19:34 - Accident bizar în Capitală. După coliziune, pasagera a aruncat o geantă din mașină. Ce au descoperit polițiștii
19:29 - O nouă descoperire în medicina modernă. Oamenii de știință lucrează la un spray nazal care ar putea să oprească boala Alzheimer
19:29 - Vicepreședintele CNA, Valentin-Alexandru Jucan, solicită demisia ministrului Digitalizării, Bogdan Ivan: „A fost la sediul TikTok pentru a discuta despre pregătirea alegerilor prezidențiale și parlamentare”