Decizia de demolare a bisericii din Constanța a fost suspendată provizoriu de instanță

Publicat: 16 06. 2022, 20:28
Foto simbol: Pixabay

Judecătoria Constanța a suspendat provizoriu decizia demolare a Bisericii Izvorul Tămăduirii, care contestase executarea silită dispusă de instanță, transmite News.ro.

Decizia de demolare a bisericii din Constanța, suspendată provizoriu de instanță

Instanța a decis să suspende provizoriu decizia de demolare a bisericii până când judecătorii vor lua o decizie în dosar. Hotărârea nu are cale de atac.

„Admite cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestatoarea … . În temeiul art. 719 alin. (7) C. proc. civ., suspendă provizoriu executarea silită efectuată în dosarul de executare nr. 234/2022 al B.E.J. Beciu Stelian, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite formulate în cadrul dosarului nr. 14901/212/2022 al Judecătoriei Constanţa”, se arată în decizia instanței.

Judecătorii au hotărât în decembrie 2021 că biserica ridicată fără autorizație trebuie demolată în cel mult 90 de zile. Termenul fusese fixat inițial pentru data de 14 martie, însă a mai fost prelungit cu câteva luni.

Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Teodosie, a oficiat o slujbă religioasă la biserica respectivă pe 10 iunie, când spunea că mai degrabă moare el decât să dispară lăcașul de cult respectiv.

Toţi care au dărâmat biserici au murit în chinuri groaznice (…). „Azi era ziua hotărâtă să se dărâme. Nu se va dărâma, aici vom sta. Voi programa creştini şi preoţi să rămână în biserică zi şi noapte şi nu se va dărâma peste ei (…). Cum să mutăm un loc sfinţit de 20 de ani şi cum să lăsăm pe Dumnezeu batjocorit? Nu voi accepta, mai degrabă mor eu decât să moară biserica aceasta”, a fost mesajul lui ÎPS Teodosie pentru credincioși, potrivit News.ro.