Scene de necrezut au avut loc într-o unitate de cazare din Vama Veche, acolo unde un turist nu a vrut să plece cu mâna goală de pe litoral și s-a gândit să își însușească frigiderul aflat în barul pensiunii la care stătuse cazat până atunci.
Reprezentanta pensiunii a anunțat de îndată organele abilitate și a făcut publice imaginile în care bărbatul pleacă din pensiune cu frigiderul în brațe, notează ziare.com.
Păgubita a făcut publice momentele furtului pe rețelele de socializare, imagini în care se poate observa cum bărbatul se uită la un frigider mic, ezită pentru câteva clipe să îl fure, după care, hotărât, îl scoate din priză și pleacă cu el în brațe.
Șocata de cele întâmplate, femeia a reacționat uimită: „Cum să faci așa ceva?”
Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai l-au identificat pe bărbatul de 26 de ani și l-au reținut, în timp ce obiectul a fost restituit patroanei.