De mâine spitalizarea se plăteşte. Nu este o păcăleală de 1 aprilie. La începutul săptămânii care vine intră în vigoare sistemul de coplată pentru pacienţii care vor avea nevoie de internare. Taxa va fi cuprinsă între 5 şi 10 lei şi va fi achitată la externare. Tot de la 1 aprilie, managerii spitalelor care continuă să acumuleze datorii vor fi demişi din funcţie.
Fiecare spital va stabili care este suma pe care pacienţii o vor plăti la externare. Valoarea taxei nu va putea însă depăşi 10 lei. Astfel, de la 1 aprilie bolnavii care vor avea nevoie de internare vor plăti o sumă modică cuprinsă între 5 şi 10 lei, pentru serviciile de spitalizare, cu excepţia celor de urgenţă.
În câteva spitale bucureştene coplata va fi de 10 lei, în timp ce alte unităţi sanitare încă analizează situaţia, considerând că nu le pot lua bani bolnavilor cu venituri foarte mici.
Vor fi scutiţi de la coplată copiii cu vârste de până la 18 ani şi tinerii între 18 şi 26 de ani, dacă sunt elevi ori absolvenţi de liceu. În aceeaşi categorie intră şi ucenicii sau studenţii fără loc de muncă, dar şi bolnavii cronici cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate, cu condiţia să nu aibă venituri din muncă sau pensie. Şi pensionarii care nu au mai mult de 740 de lei pe lună vor fi scutiţi de la plata coplăţii.
Noile reguli din sănătate nu aduc veşti bune nici pentru şefii spitalelor. Managerii care vor acumula datorii către producătorii de medicamente sau către furnizorii de servicii medicale timp de trei luni consecutiv îşi vor pierde funcţia.
Introducerea coplăţii, nu e singura veste prostă pe care o primesc românii de 1 aprilie. Un nou val de scumpiri vor intra în vigoare, de ziua păcălelilor.
Berea şi ţigările se vor scumpi. Nu e o glumă, ci o realitate. Un pachet de ţigări va costa peste 14 lei, după majorarea accizelor. În prezent, acest viciu îi costă pe fumători in medie 12 lei pentru fiecare pachet. Şi berea va fi mai scumpă cu câţiva bani.
Şi obţinerea paşapoartelor va fi mai costisitoare, de la 1 aprilie. Pentru un paşaport simplu temporar, cetăţenii români vor plăti 100 de lei, în loc de 84 de lei, în timp ce pentru pasaportul electronic preţul va fi de 270 de lei în loc de 244 de lei. Şi tariful de trecere a podurilor peste Dunăre se va majora, tot de ziua păcălelilor.