Deputata USR, Diana Stoica, a criticat, în emisiunea Bună, România, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, pe B1 TV, vizita președintelui Iohannis, în Africa. Diana Stoica spune că este “o sfidare, ca în momentul în care, în țară, este un prăpăd economic, președintele este ajutat de Ciolacu să meargă în vacanță, la plajă, cu nevasta.”.
„M-am uitat la agenda pe care o avea, și avea mai multe zile libere și avea o zi în care mergea la un liceu de fete, cam acesta este programul pentru prima oprire, cel puțin. Mie mi se pare, efectiv, o sfidare ca în momentul în care, în țară, este un prăpăd economic, spitalele nu au medicamente oncologice pentru pacienți, nu au bani să plătească salariile medicilor, domnul președinte este ajutat, într-adevăr, de domnul Ciolacu, care tocmai i-a mai dat 7 milioane din fond de rezervă, să meargă în vacanță, la plajă cu nevasta, că asta face omul ăsta acolo. Nu reprezintă România în niciun fel, în niciun soi de relație comercială.
După cum am văzut cu toții, agenda nu are niciun fel de întrevedere cu potențialii investitori în România sau parteneri de afaceri, nu există așa ceva. E doar o vacanță foarte scumpă, din banii noștri, ai tuturor, exact cum a făcut și în ultimii 9 ani de mandat, de până acum.”