De ce Marea Neagră se numește așa? Cine a „botezat-o” prima oară?
De ce Marea Neagră se numește așa? Binecunoscută românilor, ea face parte, aproape firesc, din geografia și istoria țării noastre, dar și a vieților multor români, mai ales atunci când merg pe Litoral. Dar te-ai întrebat vreodată de ce poartă acest nume și cine i l-a dat?
De ce Marea Neagră se numește așa, poate fi o întrebare firească, dar la care nu ne-am gândit până acum. Pur și simplu, marea și litoralul ei fac parte din firescul realității României și al vieții noastre. Totuși cine i-a pus acest nume și cum era ea denumită la început?
Poate știi deja sau ai auzit pe undeva că Marea Neagră este o rămășiță a uriașei Mări Thetis din era preistorică, denumită astfel după o zeiță greacă a apelor, mama mitologicului erou Ahile.
Marea Thetis era, de fapt, un superocean, care, în perioada cuprinsă în urmă cu 60 de milioane, până la 250 de milioane de ani (Mezozoicul), despărțea supercontinentele Gondwana și Laurasia înaintea apariției Oceanului Indian. Se întindea din Munții Alpi, până în Himalaya și Africa.
Pe măsura retragerii apelor și a deplasării suprafețelor continentale, au rămas doar „urme” ale ei, așa cum este și Marea Neagră, o mare aproape închisă, dacă nu ar exista strâmtoarea Bosfor, prin care se face legătura cu Marea Mediterană.
Întinsă pe o suprafață de 423.488 km pătrați, Marea Neagră se situează în spațiul pontic, înconjurată de țări precum România, Bulgaria, Ucraina, Rusia, Turcia și Georgia.
Cum sulfatul feros și calciul redau mării culoarea închisă, pe newsweek.ro.