Până în prezent, au fost raportate pe teritoriul României 1952 de cazuri de infectare cu COVID-19, 192 de cazuri fiind confirmate doar în ultimele 24 de ore.
Dintre aceștia, 55 de pacienți sunt internați la Terapie Intensivă, 33 fiind în stare gravă.
Conform celor mai recente date, 50 de persoane, testate pozitiv cu noul coronavirus, au decedat. Toți pacienții sufereau și de alte afecțiuni cronice, precum diabet sau boli cardiovasculare.
În topul bolilor semnalate la pacienții decedați, se află diabetul zaharat (13 cazuri), urmat de boli cardiovasculare (10 cazuri), hipertensiune arterială și obezitate (câte 5 cazuri), afecțiuni ce necesitau dializă și cancer.
De menționat este faptul că unii dintre pacienții decedați aveau multiple afecțiuni.
Prima persoană decedată, pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași, avea „afecțiuni preexistente foarte grave, cancer în stadiu terminal”.
Al doilea pacient (74 de ani, internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – București, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti) avea o boală cronică preexistentă, pentru care se afla în programul de dializă.
A treia victimă (bărbat de 70 de ani, internat în Spitalul Județean Piatra Neamț) suferea de diabet și hipertensiune arterială.
Al patrulea pacient decedat (femeie de 72 de ani) suferea de diabet și boli cardiovasculare.
Al cincilea caz, un bărbat de 71 de ani,a fost internat initial la cardiologie, fiind confirmat pozitiv abia la două zile de la internare.
Pacientul numărul 6, depistat cu COVID-19 chiar în ziua decesului, a fost un bărbat de 64 de ani, din Arad, care a fost internat din data de 20 martie a.c. în stare gravă la Spitalul Județean Arad, intubat în secția ATI.
A șaptea persoană, un bărbat în vârstă de 65 ani, internat la Spitalul Universitar București ,„necesita dializă”.
A opta victimă (bărbat de 70 de ani) suferea de obezitate de gradul II, dar și de boli preexistente pentru care urma tratament cu insulină.
A noua și a zecea victimă sufereau de boli cardiovasculare și diabet. Este vorba despre un bărbat de 59 ani, pacient Spitalul Județean de Urgență Suceava și o femeie de 80 de ani, pacientă în Spitalul Județean de Urgență Suceava.
A 11-a victimă (femeie de 64 de ani) suferea de HTA, cardiopatie ischemică și fibrilație atrială.
A 12-a victimă (bărbat de 74 de ani) suferea de obezitate, hipertensiune și insuficiență renală cronică.
A 13-a victimă (femeie din județul Caraș-Severin, în vârstă de 72 de ani ) suferea de diabet, fibrilație atrială și cardiopatie ischemică.
A 14-a victimă, un bărbat de 52 ani, internat în Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava, suferea de obezitate.
A 15-a victimă este un bărbat de 63 de ani, din județul Neamț, internat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași, în secția de ATI, confirmat pozitiv pe 21 martie.
A 16-a victimă este o femeie de 70 ani, din județul Suceava, internată în SJU Suceava, confirmată pe data de 25 martie.
A 17-a victimă este tot o femeie, de 70 ani, din judetul Suceava, internată în SJU Suceava, confirmată pe data de 25.03.2020.
A 18-a victimă (o femeie de 76 de ani), avea hipertensiune arterială și diabet zaharat.
A 19-a victimă, un bărbat de 56 ani, din județul Dâmbovița, avea nevoie de dializă.
A 20-a victimă, un bărbat de 49 ani, din judetul Timiș, neinternat, suferea de poliartrită reumatoidă și hipertensiune arterială.
A 21-a victimă, o femeie de 70 ani, din județul Neamț, internată în Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamt-Nefrologie, avea nevoie de hemodializă.
A 22-a victimă este un bărbat de 45 ani, din județul Arad, decedat în 25.03.2020 în ambulanță în timpul transferului în Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara.
A 23-a victimă, un bărbat în vârstă de 75 ani, suferea de diabet zaharat.
A 24-a victimă, o femie de 80 de ani din judetul Bacău, suferea de insuficiență cardiac și fibrilație atrială.
A 25-a victimă a fost un bărbat în vârstă de de 81 ani, din București, internat prin Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului ”Sfântul Ioan” în 26 martie, ulterior transferat la Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, acolo unde s-a înregistrat în data de 27 martie decesul în secția de ATI.
Al 26-lea deces se referă la un bărbat în vârstă de 65 ani, din județul Timiș, cunoscut cu afecțiuni cardiovasculare.
A 27-a victimă e o femeie de 71 de ani, cu diabet zaharat, din județul Arad.bDin data de 27.03.2020 a fost transferată în secția de ATI, unde a decedat în aceeasi zi. La internare prezenta insuficienta respiratorie acută.
A 28-a victimă a fost o femeie de 74 de ani, internată în Clinica de Diabet si Boli de Nutritie a SJU Arad.
A 29-a victimă a fost o femeie de 60 de ani, confirmată pozitiv în aceeași zi cu decesul, din jud. Arad, internată în secția de boli infecțioase Arad din data de 25.03.2020, apoi transferată în ATI in aceiasi zi.
A 30-a victimă este un bărbat de 74 ani, din județul Hunedoara, internat în secția de Oncologie a Spitalului Județean Deva cu neoplasm în stadiul terminal.
A 31-a victimă a fost un bărbat de 65 de ani, din Arad, cu comorbidități HTA și obezitate.
A 32-a victimă a fost un bărbat de 67 de ani, din Constanța, cu comorbidități HTA și diabet zaharat.
A 33-a victimă a fost un bărbat de 43 de ani, din Suceava, cu arsuri plastice. A fost transferat de la SJU SUCEAVA și operat în Spitalul de Chirurgie Plastică și Reparatorie București. A decedat pe 28.03.2020.
A 34-a victimă a fost o femeie de 61 de ani, din Hunedoara, cu boli cardiovasculare.
A 35-a victimă a fost un bărbat, 39 ani, jud. Ialomița, fără boli asociate. A decedat pe 26.03.2020 în izolatorul CPU Spital Țăndărei. Fără boli asociate cunoscute.
A 36-a victimă, un bărbat de 60 de ani, din Ialomița, suferea de obezitate.
A 37-a victimă a fost un bărbat de 77 de ani, tot din județul Ialomița.
Al 38-lea caz se referă la un bărbat în vârstă de 66 de ani, din județul Timiș, suferea de diabet Zaharat tip II, HTA grad III.
Al 39-lea caz se referă la un bărbat de 71 ani, din județul Suceava, prezenta o tumoră neuroendocrină, HTA și anevrism de aortă.
Al 40-lea deces se referă la o tânără de 27 de ani, cu domiciliul în județul Botoșani, suferea de diabet zaharat tip I decompensat.
A 41-a victimă din țară este o femeie de 75 ani, din județul Hunedoara, ce suferea de bronhopneumopatie cronică obstructivă.
Al 42-lea deces, un bărbat de 82 de ani, din județul Hunedoara, prezenta un neoplasm digestiv stadiul III și o hemoragie digestivă superioară.
A 43-a victimă din România este un bărbat de 72 de ani, din județul Arad, ce suferea de bronhopneumonie și insuficiență cardiacă.
A 44-a victimă este un bărbat de 74 de ani, din județul Satu Mare, suferea de hipertensiune arterială și diabet zaharat.
A 45-a victimă este un bărbat de 57 de ani, din județul Timiș, prezenta afecțiuni precum cardiopatie, TBC și diabet zaharat tip II.
A 46-a victimă este un bărbat în vârstă de 70 de ani, din județul Timiș, suferea de cardiopatie, diabet zaharat tip II și era contact cu un caz confirmat.
Decesul cu numărul 47 este un bărbat de 77 de ani, din jud. Hunedoara, ce suferea de cardiopatie ischiemica
Decesul numărul 48 este un bărbat de 59 de ani din jud. Bacău, diagnosticat cu hipertensiune arterial și diabet zaharat tip II decompensate.
AL 49-lea deces, un băbat de 74 de ani din jud. Hunedoara, suferea de adenocarcinom gastric stadiul IV, carcinomatoza peritoneală.
Decesul cu numărul 50, o femeie de 60 de ani din jud. Hunedoara, prezenta o patologie preexistentă: cardiopatie și insuficiență cardiacă.
Decesul numărul 51, o femeie de 65 de ani, din jud. Sibiu, prezenta o boală cardiovasculară, în timp ce pentru decesul numărul 52, un bărbat de 52 de ani, din jud. Ialomița, nu se cunosc antecedentele patologice.
PreședinteleKlaus Iohannisa făcut din nou apel, luni, la cetățenii români să respecte recomandările autorităților pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noulcoronavirus. Totodată, șeful statului a cerut tuturor protejarea persoanelor de peste 65 de ani, cele mai vulnerabile în fațaCOVID-19.
„Din păcate, astăzi, în România avem aproape 2.000 de cazuri de persoane infectate cuCOVID-19. Dragi români, este deja foarte mult și trebuie împreună să ne străduim mai mult, mai bine, ca să îngrădim răspândirea virusului. Este nevoie să respectăm mai mult și mai bine indicațiile autorităților. Nu vă întâlniți cu alte persoane, iar dacă este obligatoriu să vă întâlniți, nu vă dați mâna, nu vă îmbrățișați, evitați orice contact fizic, stați la distanță unii de alții. Trebuie să reușim împreună să îngrădim răspândirea acestui virus. Asta, mai ales pentru categioriile cele mai vulnerabile. Iar cei mai vulnerabili sunt, după cum ne spun medicii și experții, persoanele de peste 65 de ani. Autoritățile și-au făcut treaba, există norme în vigoare, acum depinde de noi toți să le respectăm. Vă rog pe toți să-i protejăm pe cei din categoriile vulnerabile. Haideți să-i protejăm pe cei de peste 65 de ani, haideți să-i protejăm pe pensionarii noștri”, a declaratKlaus Iohannis.