De astăzi începe distrbuirea pensiilor pentru luna decembrie. Când își vor primi pensionarii banii
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat printr-un comunicat că începând de luni, 2 decembrie, va începe distribuirea pensiilor pentru luna decembrie.
4.9 milioane de pensionari își vor primi banii
Până pe 13 decembrie, 4.9 milioane de pensionari vor primi de la curierii poștali în numerar și/sau taloanele de pensie însoțite de talonul de călătorie CFR, conform observatornews.ro.
Conform comunicatului, pensionarii care au optat pentru virament bancar își vor primi banii în cont conform calendarului stabilit de Casa Națională de Pensii Publice.
300.000 de pensii vor fi distribuite zilnic
Peste 14.000 de angajați de la Poșta Română vor livra zilnic aproximativ 300.000 de pensii.
La finalul anului 2024, Guvernul nu mai are bani pentru plata pensiilor, de aceea este nevoit să apeleze la fondul de rezervă, pentru ca cei aproape 5 milioane de vârstnici să își primească pensiile înainte de sărbători. Bugetul a fost suplimentat cu aproape 2 miliarde de lei.