Judecătoarea Manuela Orzaţă de la Tribunalul Bucureşti a stabilit: Mario Iorgulescu avea discernământ în momentul producerii tragicului accident auto din anul 2019.
Instanța a decis că nu există dovezi că Mario Iorgulescu suferă de afecţiuni psihice care să-l împiedice să vină în România pentru a asista la proces iar fapta săvârşită se încadrează la infracţiunea de omor sub forma intenţiei indirecte.
Tribunalul Bucureşti a publicat motivarea deciziei din 10 februarie, prin care Mario Iorgulescu a fost condamnat la 15 ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi cocainei – relatează Pro TV.
Pe parcursul a 59 de pagini, magistratul expune motivele deciziei privitoare la fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal.
Din probele de la dosar rezultă că Mario Iorgulescu avea discernământ la momentul producerii accidentului, nu a suferit şi nu suferă nici în prezent de afecţiuni psihice care să-l împiedice să fie transferat din Italia pentru a participa la procesul intentat de autorităţile române iar dacă ar avea probleme medicale acestea se pot trata și în sistemul penitenciar din România.
Potrivit instanței citate, tânărul conducea un vehicul puternic care se poate transforma oricând într-o armă a crimei, a arătat indiferenţă faţă de urmările acţiunilor sale ceea ce indică o periculozitate sporită şi nesocotirea gravă a normelor de circulaţie rutieră.
În timpul procesului, avocaţii şi familia Iorgulescu au solicitat suspendarea procesului, susţinând că tânărul are afecţiuni medicale care îl împiedică să participe la dezbaterile din instanţă și că s-ar afla internat pentru tratament într-o clinică privată din Italia de unde ar fi netransferabil.
De asemenea, apărarea a transmis că Iorgulescu Mario nu avea discernământ la momentul producerii accidentului deoarece ar fi fost diagnosticat cu afecţiuni psihice din copilărie; pe baza acestor motive, s-a cerut aplicarea unei măsuri de siguranţă şi nu o condamnare la închisoare.
Judecătoarea Manuela Orzaţă se întreabă cum şi-a luat Mario Iorgulescu permisul de conducere, de vreme ce avocații săi susțin că ar fi suferit de afecţiuni psihice încă din copilărie.
„Aşadar, dacă vreun medic, în toată perioada cât inculpatul a deţinut permis de conducere, ar fi luat cunoştinţă de existenţa unor afecţiuni psihice grave de natură a-l declara pe inculpat inapt psihologic să conducă autovehicule pe drumurile publice, avea obligaţia legală să o facă (…)
Astfel de acte medicale din care să rezulte afecţiuni mintale grave nu au fost depuse la dosarul cauzei, inexistenţa acestor acte înainte de evenimentul rutier fiind susţinută de faptul că deţinea un permis de conducere valabil la data evenimentului rutier (…)
Nu se poate accepta în mod rezonabil că părinţii unei persoane ar fi permis acelei persoane cu tulburări mintale grave să aibă acces la un astfel de vehicul puternic, care se poate transforma oricând într-o armă a crimei, fără a exista riscul de a pune în pericol nu doar viaţa propriului copil, dar şi a altor persoane, şi de a se supune totodată riscului de a fi acuzaţi de săvârşirea unei complicităţi morale la săvârşirea unei infracţiuni contra vieţii”, arată magistratul.
Referitor la actele medicale depuse la dosar de familia Iorgulescu, judecătoarea arată că acestea reprezintă opinii medicale ale unor specialişti – un medic neurochirurg şi un psiholog care nu deţin calificarea necesară pentru a constata lipsa discernământului în contextul respectiv.
Astfel, în raportul întocmit de medicul neurochirurg s-a menţionat că „în urma accidentului rutier din anul 2019, din cauza traumatismului cranio-cerebral sever, fenomenele neuro-psihice au fost accentuate”, lucru care este însă contrazis de actele medicale întocmite la UPU imediat după accident, unde se menţionează doar „Accident rutier. Politraumatism cranio cerebral (TCC) minor”.
Judecătoarea a subliniat că avocaţii nu au solicitat efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice pentru a se stabili dacă Mario Iorgulescu avea sau nu discernământ la momentul săvârşirii faptelor ci doar pentru a verifica dacă poate participa psihic la proces.
Magistratul notează că, în cazurile de omor, expertiza psihiatrică nu este obligatorie şi se impune doar în cazurile în care din modalitatea concretă de săvârşire a faptei (spre exemplu prin cruzimi, asupra a două sau mai multor persoane, etc.) sau din alte aspecte rezultă îndoiala cu privire la discernământul persoanei la momentul săvârşirii infracţiunii, ceea ce nu este cazul de faţă – notează ProTv.
În opinia judecătoarei, Mario Iorgulescu avea discernământ la momentul producerii accidentului și exemplifică prin mai multe fapte: o prietenă îl caracterizează pe Mario Iorgulescu ca având mult bun simţ și se prezenta la petrecerea dinaintea producerii accidentului cu un buchet de flori pentru sărbătorită iar imediat după accident îi întreabă pe oamenii veniţi să îl ajute dacă a murit cineva şi îi spune din memorie unei femei numărul de telefon al tatălui său.
Martorii veniţi imediat la locul accidentului, printre care şi o asistentă medicală, au dat detalii despre starea de discernământ:
„Astfel, martora (…), de profesie cadru medical, a arătat în faţa instanţei de judecată faptul că imediat după accident l-a observat pe inculpat, care încerca să coboare din maşină, era cu partea de jos a corpului în afara maşinii, era coerent, putea să îşi mişte degetele de la mâini şi picioare, cooperant, a spus că îl doare burta, întreba repetat dacă a murit cineva. Au încercat să-l îndepărteze de zona de risc, inculpatul întreba dacă a murit cineva, încercau să îl liniştească şi atunci i-a rugat să îl sune pe tatăl său, le-a dat numărul tatălui”, a relatat asistenta.
Cererea avocaţilor privind suspendarea procesului, pe motiv că Mario Iorgulescu nu poate participa conştient la proces este contrazisă de instanţa care amintește interviurile date din Italia presei din România, în care fiul şefului LPF foloseşte un limbaj incompatibil cu starea gravă pe care o invocă.
„Astfel cum a arătat chiar apărarea inculpatului, acesta dă interviuri în presă (chiar dacă apărarea apreciază că reporterii au abuzat în acest sens de inculpat), ia legătura cu martorii din dosar pentru a le solicita acestora bani cu împrumut, face afirmaţii cu privire la evenimentul rutier în faţa familiei (a se vedea în acest sens punctul de vedere exprimat de mama inculpatului, din care rezultă că: ‘ba mai mult, băiatul mai târziu când a început să îşi amintească câte ceva, a spus că a fost şicanat în trafic şi a făcut să accelereze şi apoi o maşină i-a tăiat calea şi a văzut o lumină puternică, un flash puternic s-a exprimat şi asta este tot ce îşi aminteşte’), dar refuză orice dialog cu instanţa de judecată sau cu organele judiciare din Italia solicitate a se deplasa la clinica medicală unde e internat pentru a obţine consimţământul inculpatului la efectuarea diferitelor acte”, notează judecătoarea.
„Sub acest aspect, se observă din CD-ul înaintat de organele judiciare italiene, la solicitarea instanţei de judecată, cum inculpatul, stând picior peste picior, uşor bronzat, păstrează tăcerea când este întrebat cu privire la anumite aspecte pe care instanţa le-a apreciat necesare, incluzând numele şi prenumele său şi alte date necesare pentru identificare (aspecte cu privire la care nu are dreptul la tăcere, potrivit legii, putând păstra tăcerea doar cu privire la fapta ce i se impută).
Inculpatul acceptă astfel strategia apărării de a păstra tăcerea şi de a invoca afecţiuni medicale psihice care îl împiedică să participe la proces, deşi prin simpla acceptare a acestei strategii inculpatul dovedeşte că înţelege ce se întâmplă”, se mai arată în motivare.
Avocaţii au invocat că Mario Iorgulescu nu ar avea mobil în clinica unde este internat, însă loveşte celelalte persoane din clinică, cărora le ia telefonul, sugerând că acesta a fost contextul în care a ajuns să discute cu martorii din dosar şi cu reporterii din România.
Instanțele au motivat însă faptul că nu au fost depuse dovezi de la respectiva clinică din care să rezulte astfel de fapte grave (loviri, furt), şi chiar în ipoteza în care s-ar reţine că Mario Iorgulescu a sustras telefoane de la alte persoane, acest aspect implica aducerea aminte, din memorie, a numerelor de telefon ale martorilor şi ale reporterilor cu care a vorbit fiul şefului LPF sau aducerea aminte a contului de pe reţelele de socializare şi introducerea parolelor aferente – conform surselor citate.
Magistratul a menționat că familia a refuzat ca Mario Iorgulescu să fie supus la INML unei expertize medicale de teama că acesta ar fi arestat imediat ce ar sosi în România.
„La acel moment procesual, instanţa a constatat că o astfel de expertiză nu este posibilă din cauza conduitei inculpatului şi a familiei acestuia (reprezentantul său legal provizoriu). Chiar şi prin cererile formulate, inculpatul a exclus automat o astfel de posibilitate. Or, inculpatul nu îşi poate alege în acest mod locul efectuării expertizei, în condiţiile în care acesta este o persoană transportabilă (rezultă expres acest aspect din înregistrarea audio-video transmisă de autorităţile judiciare italiene cu ocazia încercării de audiere a inculpatului, ocazie cu care a păstrat liniştea) şi, mai mult expertiza ar fi utilă tocmai pentru soluţionarea unei cereri formulate de către inculpat, prin avocaţi, în interesul său exclusiv.
Nu se poate susţine că inculpatul este netransportabil în condiţiile în care a fost transportat pe teritoriul Italiei între mai multe clinici medicale şi nu se poate nici invoca faptul că nu poate fi transportat în România din cauza recomandările medicale din Italia (depuse de inculpat la dosar) care ar fi în sensul nedeplasării acestuia”, explică instanţa.
Conform judecătorului de caz se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea îndreptate peste spre mediu, având în vedere circumstanţele reale şi personale ale inculpatului.
„Chiar presupunând că inculpatul ar fi arestat imediat ce ar intra pe teritoriul României în baza mandatului de arestarea preventivă emis în lipsa sa în prezenta cauză, inculpatul ar beneficia încă de la început de toate îngrijirile medicale necesare. Astfel, potrivit art. 50 din Legea 254/2013, administraţia fiecărui penitenciar asigură hrana în funcţie de vârsta şi starea de sănătate a persoanei în cauză, iar conform art. 71 din aceeaşi lege, inculpatul ar avea dreptul la asistenţă medicală, tratament şi îngrijiri.
Pe de altă parte, conform art. 240 din Codul de procedură penală, în cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua medicală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, administraţia locului de deţinere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii”, afirmă magistratul.
„(…) A arătat indiferenţă faţă de urmările acţiunilor sale pe care le-a prevăzut, punând în pericol participanţii la trafic, lăsând însă producerea sau evitarea unei coliziuni pe seama hazardului şi, în aceste condiţii, ucigând-o pe victima (…), participant la trafic, cu intenţie indirectă.
Toate aceste aspecte relevă deopotrivă o periculozitate sporită a inculpatului, dezinhibiţie şi nesocotirea gravă a normelor de circulaţie rutieră (…)
Referitor la conduita după săvârşirea infracţiunii, instanţa reţine că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor, nu s-a prezentat nicio clipă în faţa organelor judiciare române pentru a da o declaraţie şi nici nu a dorit să dea vreo declaraţie în faţa organelor judiciare italiene, la solicitarea autorităţilor judiciare române”, conchid instanțele.
Conform datelor din dosar, Mario Iorgulescu, personal sau prin membrii familiei sale, nu a depus eforturi pentru ajuta familia bărbatului ucis în urma accidentului, deși aveau posibilitatea să facă plăţi benevole.