Data la care RADET furnizează căldură ar putea fi schimbat: Primarul Gabriela Firea dorește ca CGMB să stabilească momentul în care agentul termic ajunge la bucureșteni
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, vrea să modifice prevederile în baza cărora agentul termic este furnizat populației după trei nopți consecutive cu temperaturi medii mai mici de 10 grade celsius.
Firea dorește ca Consiliul General al Municipiului București să stabilească momentul în care RADET furnizează căldură, scrie Agerpres.
Astfel, edilul a cerut sprijinul consilierilor generali pentru a schimba hotărârea de guvern care se aplică de mai mulți ani încoace.
“Eu fac apel și la dvs, am făcut apel și la Parlament, să încercăm să modificăm această hotărâre, să flexibilizăm hotărârea, practic decizia să fie a Consiliului General, prin consultarea cu asociațiile de proprietari și de locatari", a declarat edilul general în debutul ședinței CGMB.
De asemenea, Firea a propus ca în perioada următoare să fie analizată posibilitatea introducerii unor contorizări la toate blocurile, motivând că există familii care doresc să beneficieze de căldură, chiar dacă majoritatea membrilor asociației de locatari solicită uneori ca agentul termic să fie furnizat abia după 1 noiembrie.