Darius Vâlcov scapă de arestul preventiv și va fi plasat sub control judiciar (VIDEO)
Darius Vâlcov scapă de arestul preventiv și va fi plasat sub control judiciar, informează B1 TV. Decizia aparține judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost dată marți seară și este definitivă.
Vâlcov a fost trimis în judecată pentru mai multe fapte de corupție comise în perioada în care era primar al Slatinei. Mai precis este acuzat de trafic de influență pe lângă membrii comisiei de licitație pentru ca Tehnologica Radion să beneficieze de contracte pe bani publici.
Tot marți, pe numele fostului ministru a fost emis un nou dosar penal în care era urmărit tot pentru trafic de influență pentru că în perioada în care era primar al Slatinei i-a cerut administratorului unei firme care avea contract cu primăria suma de 2,5 milioane de lei (Detalii AICI).
Darius Vâlcov se află în arest din 2 aprilie, el fiind acuzat de DNA de trafic de influență, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată.